Pentru a fi fericiti in noul an, incetati sa mai faceti totul.

Excesul de productivitate si gandirea excesiva sunt modalitati prin care incercam sa ne simtim mai increzatori in noi, dar acestea ne pot afecta grav sanatatea mintala si fizica.

In fiecare an nou, ne promitem sa ne transformam corpul, sa ne imbunatatim cariera, sa ne organizam casa si sa ne dezvoltam noi hobby-uri. Ne dedicam sa facem mai mult – mai multe exercitii fizice, mai multa munca, mai multe activitati si angajamente sociale. La prima vedere, a te stradui sa faci mai mult suna destul de bine. Dar are si o latura intunecata careia trebuie sa ii rezistam.

In calitate de neuropsiholog, o mare parte din munca mea se concentreaza pe modul in care oamenii raspund la stres. Adesea ma trezesc ajutand oamenii sa inteleaga efectele comportamentelor de autoinfrangere pe care le numesc Supra. Este o lista cunoscuta: suprasolicitare, supra-performanta, supra-gandire, supra-explicare, supra-indraznire, supra-angajare si supra-adaptare.

Ne angajam in Supra pentru a ne crea siguranta psihologica. Ele sunt o forma de reglare a sistemului nervos. Atunci cand simtiti anxietate, stres, frustrare sau incertitudine, este pentru ca retelele de amenintare din creierul dumneavoastra s-au activat: Va este frica. Pentru a restabili echilibrul, va angajati in comportamente compensatorii menite sa va atenueze frica. Puteti crede, de exemplu, ca munciti prea mult pentru ca seful dvs. sa nu se supere pe dvs., dar explicatia mai profunda este ca munciti prea mult pentru a usura stresul pe care il simtiti in fata acestei perspective.

Cu toate acestea, mult prea des, comportamentele Supra devin o sursa principala de pericol psihologic in viata noastra. In munca mea cu persoane cu performante inalte, acestea sunt adesea de acord ca toata suprafunctionarea lor le face rau, dar insista ca trebuie sa continue sa faca excese pentru a ramane in siguranta – sau, dupa cum spun ei, pentru a ramane „relevanti” sau „in top”. Indiferent de semantica, neurobiologia de baza este aceeasi: supra-exploatarea este o forma de autoprotectie. Problema este ca noua ne face rau.

Creierul poate crea pofte puternice care ne perpetueaza supra-functionarea.

Luati in considerare supra-performanta – dorinta neobosita de a obtine performante inalte. Intelepciunea conventionala este ca „straduinta de a fi cel mai bun” este o forma de rezilienta care ne face mai productivi. Cercetarile recente sugereaza contrariul. O meta-analiza din 2018 a 25.000 de persoane, realizata de Dana Harari si colegii sai si publicata in Journal of Applied Psychology, nu a gasit nicio corelatie intre performanta reala si perfectionismul tipic celor care au performante excesive. Cu alte cuvinte, faptul ca te straduiesti in mod constant sa fii cel mai bun performer nu te face cel mai bun performer.

Dar are costuri serioase in ceea ce priveste sanatatea mintala si fizica. Un studiu realizat in 2017 de o echipa de cercetatori chinezi a constatat ca perfectionismul era legat de o mai mare anxietate si depresie. Cercetatorii de la Universitatea Vanderbilt au examinat relatia dintre performanta excesiva si neurocircuitele legate de recompensa si au raportat intr-un studiu din 2012 ca cei care au performante excesive aveau niveluri mai ridicate de dopamina, un neurotransmitator legat atat de motivatie, cat si de dependenta. Creierul poate crea pofte puternice care ne perpetueaza supra-functionarea – cu cat supra-functionati mai mult, cu atat mai mult doriti sa supra-functionati.

Sau sa luam un alt exemplu: supra-gandirea. Daca supra-gandirea ar functiona, aceasta ne-ar permite sa rezolvam mai multe probleme din viata noastra. Dar cercetarile arata ca este adevarat contrariul. Gandirea excesiva este legata de un proces decizional mai slab, de probleme interpersonale mai mari si de mai multa suferinta. Ideea de a ne gandi la problemele noastre este de a le reduce, nu de a le exacerba.

Pentru a ne rupe din stransoarea Supra-urilor in anul care vine, este imperativ sa le vedem pentru ceea ce sunt: forme de cautare a sigurantei. Credem ca, daca ne depasim performantele sau gandim prea mult, atunci „ei” nu ne pot face rau – ceilalti oameni nu se pot supara pe noi, nu ne pot domina sau respinge. Dar realitatea este ca, atunci cand exageram in mod cronic, ne facem rau noua insine, cu consecinte reale pentru sanatatea noastra mintala si fizica. Gandindu-ne mai inteligent la nevoile psihologice mai profunde care stau la baza comportamentului nostru ne poate ajuta sa gasim echilibrul necesar.

Iata trei strategii simple pentru a va ajuta sa nu mai exagerati in viata dumneavoastra:

Stabiliti o noua limita si asteptati-va sa va simtiti rau.

Pentru a nu mai exagera, planificati ca unele sentimente de suferinta sa apara temporar pe masura ce va comportati in moduri mai echilibrate. Supradotarea este o strategie de hipervigilenta, un mod in care creierul tau isi organizeaza comportamentul pentru a te proteja de un potential pericol. De exemplu, daca decideti sa nu mai verificati e-mailurile dupa ora 19.00 in noul an, creierul dumneavoastra va suna o alarma dupa ora 19.00: Daca exista un mesaj important pe care l-ati ratat? Daca seful tau se supara pe tine? Daca raspundeti impulsului, veti consolida chiar comportamentul pe care incercati sa il schimbati.

Dar daca va angajati sa respectati noua dvs. limita, creierul dvs. se va obisnui destul de repede. Una dintre cele mai eficiente modalitati de a invinge frica este prin obisnuinta. Obisnuinta inseamna pur si simplu sa te expui in mod repetat la ceva care initial te sperie, iar dupa expuneri repetate, creierul tau invata ca acel lucru nu este periculos.

Recunoasteti diferenta dintre pericol si antipatie.

Pe masura ce incepeti sa creati aceste noi limite, este posibil sa existe consecinte reale. De exemplu, daca incetati sa mai raspundeti suprasolicitarilor venite de la prieteni, familie si colegii de munca, acestia pot deveni frustrati fata de dumneavoastra. Este normal sa nu va placa acest lucru, dar nu inseamna ca este periculos. Cercetarile arata ca oamenii supraestimeaza consecintele negative ale deciziilor lor.

Ceea ce va va face rau este evitarea cronica a sentimentelor negative pe care deciziile dumneavoastra le pot genera. Evitarea si negarea necesita cantitati enorme de energie psihologica – si adesea ne schimba viata in rau. Sa luam exemplul sindromului de stres post-traumatic: Daca cineva a fost traumatizat intr-un convoi militar, durerea PTSD se instaleaza adesea mai tarziu, cand, de exemplu, simte ca trebuie sa evite activitatile obisnuite, cum ar fi condusul pe strazile suburbane. Oamenii evita aceste lucruri nu pentru ca activitatile sunt periculoase, ci pentru ca ei cred ca sentimentele lor sunt periculoase.

Desi PTSD este un exemplu extrem, o logica similara se aplica in vietile noastre obisnuite. Desi putem crede ca a ne confrunta cu sentimentele noastre este periculos, opusul este adevarat: Ne simtim usurati atunci cand suntem capabili sa distingem pericolul real de simpla aversiune.

Ganditi-va ca s-ar putea sa fiti cea mai periculoasa persoana din propria voastra viata.

In munca mea, acesta este conceptul care produce cele mai profunde schimbari pentru oameni. Adesea, functionam excesiv pentru ca simtim ca „celalalt” nu este de incredere – ca o alta persoana ne va respinge, ne va face rau sau ne va dezamagi. Atunci cand incercati in mod repetat sa va restabiliti sentimentul de siguranta psihologica prin intermediul altor persoane – prin validarea, permisiunea sau starea lor de spirit – s-ar putea sa va simtiti mai bine temporar, dar, in cele din urma, va destabilizati propriul sentiment de siguranta. V-ati convins ca ceea ce este necesar pentru a va regla sistemul nervos nu este propria autoritate interioara, ci permisiunea altcuiva.

Ca urmare, nu tu esti responsabil de cat de mult muncesti, daruiesti sau faci – altcineva este. Aceasta este o reteta perena pentru a face excese. In schimb, trebuie sa recunoastem ca cel mai puternic determinant al propriei noastre sigurante nu este nimeni altcineva decat noi insine.

Atat de mult despre schimbarea obiceiurilor pentru noul an se bazeaza pe intelepciunea conventionala ca trebuie sa faci mai mult pentru a fi mai bun. Si da, cresterea este de dorit. Dar adesea spunem ca urmarim cresterea, cand adevarul este ca fugim de frica. Atunci cand acordam o atentie mai constienta modului in care creierul nostru ne conduce comportamentul, avem ocazia sa construim ceea ce urmarim cu totii cu adevarat: un sentiment durabil de siguranta interioara.

Articol publicat de Julia DiGangi, neuropsiholog si fondator al NeuroHealth Partners