Psihoterapie & Consiliere Psihologică
în Buzău
Poate ai ajuns aici după o perioadă lungă în care ai dus totul singur(ă). Sau după ce ai căutat răspunsuri pe cont propriu și ai simțit că ceva tot lipsește. Poate pur și simplu ai obosit să fii bine pe dinafară când pe dinăuntru e altceva.
Oricare ar fi drumul care te-a adus aici, bine ai venit.
Ce se întâmplă în psihoterapie
Psihoterapia nu este o conversație obișnuită și nici un loc unde cineva îți spune ce să faci. Este un spațiu în care ești ascultat(ă) de o persoană calificată, fără judecată și fără agenda altcuiva, un spațiu în care lucrurile care te-au ținut pe loc pot începe, în ritmul tău, să se miște.
Concret, asta înseamnă să descoperi modalități noi de a fi cu emoțiile dificile, să înțelegi tiparele care se repetă în relații sau în felul în care reacționezi, să procesezi răni vechi care continuă să influențeze prezentul, să construiești o relație mai blândă și mai reală cu tine însuți / însăți.
Durata recomandată a unui proces terapeutic este de cel puțin 12 ședințe săptămânale, deși mulți oameni aleg să continue mai mult, pentru că schimbarea reală are nevoie de timp și de spațiu.
Consiliere psihologică
Consilierea psihologică (10–12 ședințe) este mai potrivită atunci când traversezi o situație concretă, o decizie dificilă, o schimbare de etapă sau o întrebare legată de drumul tău profesional sau personal. Scopul este să folosești cât mai bine resursele pe care le ai deja, cu puțin sprijin din exterior pentru a le vedea mai clar.
Poate că te recunoști în una dintre acestea
Câteodată ajungi la cabinet cu un cuvânt clar în minte. Alteori, cu o senzație difuză că ceva nu e în regulă. Pentru câteva dintre experiențele cu care vin cel mai des oamenii la mine, am scris mai în detaliu cum arată procesul terapeutic dedicat:
🌊 Psiholog pentru anxietate în Buzău
Pentru mintea care nu se mai oprește, atacurile de panică, tensiunea care s-a instalat ca un oaspete permanent.
🌧️ Psiholog pentru depresie în Buzău
Pentru perioadele de greutate, lipsa de sens, oboseala care rămâne indiferent cât dormi.
🔥 Psiholog pentru burnout în Buzău
Pentru epuizarea care vine din muncă, din rolul de părinte, din a fi prea mult timp prea responsabil(ă) pentru prea mulți oameni.
💻 Psihoterapie online
Pentru cei care preferă spațiul de acasă sau locuiesc în alt oraș, terapia se întâmplă la fel de real și în fața unui ecran.
Cum lucrez
🌿 Psihoterapie individuală, de cuplu și de grup
Lucrez cu adulți, adolescenți și seniori, față în față în Buzău sau online. Dacă vii împreună cu partenerul sau partenera ta, terapia de cuplu este un spațiu în care relația însăși devine subiectul, cu tot ce aduce ea: comunicare, răni vechi, distanță, dorința de a fi mai aproape. Grupurile terapeutice (6–8 membri) sunt un spațiu aparte, în care relația cu ceilalți devine ea însăși un instrument de vindecare. Poți afla mai multe despre grupurile active la terapiadegrup.ro.
🕊️ Programe și abordări speciale
❤️ IFS – Internal Family Systems
Fiecare dintre noi poartă în interior mai multe „părți”, unele care protejează, altele care suferă, altele care sabotează fără să vrea. Terapia IFS este o cale de a le cunoaște pe toate și de a aduce mai multă armonie în această lume interioară adesea în conflict cu ea însăși.
👁️ EMDR – Eye Movement Desensitization and Reprocessing
Unele experiențe dureroase rămân blocate în corp și memorie, chiar și la mulți ani după ce s-au întâmplat. Terapia EMDR lucrează direct cu aceste urme, ajutând creierul să proceseze ceea ce n-a putut procesa la momentul respectiv.
⭕ MBSR – Mindfulness-Based Stress Reduction
Cultivarea atenției și reducerea stresului prin practici de mindfulness, aduse în viața de zi cu zi, nu ca tehnică, ci ca un alt fel de a fi prezent(ă).
🍃 Walk & Talk Therapy
Ședințe terapeutice în mișcare, în aer liber, în Parcul Crâng din Buzău, pentru cei cărora natura le deschide ceva ce biroul nu poate.
Între ședințe, poți găsi resurse terapeutice la ↗️ resursepsihologie.ro
💛 Serviciile sunt LGBT & Transgender friendly.
🧠 Abordare neuroafirmativă — un spațiu sigur pentru minți neurodivergente.
📍 Ședințele au loc în Buzău, online sau în aer liber, în natură. Durata unei ședințe este de 50 de minute.

