Sunt Carmen Neagu, psiholog clinician și psihoterapeut în Buzău. Lucrez cu adolescenți, adulți și cupluri, oferind ședințe atât în cabinet, cât și online. Îi însoțesc pe cei care se confruntă cu anxietate, depresie, traumă sau relații dificile, oferind un spațiu sigur de explorare și vindecare.

Dacă ești în căutarea unui psiholog în Buzău sau vrei să încerci psihoterapia online, ești binevenit(ă).

Parcurs profesional

Sunt licențiată în istorie și filologie (UAIC Iași) și am un master în Istoria evreilor și ebraistică (UAIC Iași). Sunt bursieră a Extensive Reading Foundation (Japonia) și IATEFL (Marea Britanie), am experiență ca examinator Cambridge ESOL, dețin certificarea TKT Practical (Universitatea Cambridge) și CELTA (Universitatea Cambridge), iar formarea mea include cursul Critical Thinking in Language Learning and Teaching (Universitatea Oregon).

În 2020 am absolvit Facultatea de Psihologie din Brașov și cursul de Dream Management împreună cu Mirela Oprea. În 2022 am finalizat masterul de Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică, o formare în psihoterapie la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă și o supervizare în Psihologie Clinică. Din vara anului 2020 sunt facilitator al programului „Mentalitate Deschisă în Educație”.

Povestea mea

Totul a început în anii în care încercam să-i salvez de apatie și de vidul lipsei de viață și entuziasm pe adolescenții cărora le predam limba engleză. În acea perioadă credeam că ceea ce urma să învăț la Facultatea de Psihologie mă va ajuta să-i salvez. Sindromul „cavalerului alb” m-a însoțit pe tot parcursul facultății, până când am început propriul meu proces de terapie personală.

L-am conștientizat cu claritate la începutul experienței mele de voluntar la DepreHub, un helpline gratuit pentru anxietate și depresie. La absolvirea elevilor mei de liceu și la propria mea absolvire ca psiholog, am înțeles că pot fi alături de oameni ascultându-le poveștile și investindu-i cu puterea de a se salva.

De la autocritică la reconectare

După absolvirea Facultății de Psihologie, m-am trezit într-un film în care descopeream despre mine aspecte pe care le considerasem cândva greșite sau, dimpotrivă, îndreptățite — un film foarte diferit de cel în care trăisem până la 40 de ani. Interiorizasem un critic persecutor pe care îl studiasem în copilărie cu atâta fidelitate, încât ajunsesem să regizez în viața de zi cu zi același scenariu: observarea greșelilor devenise un mod de a trăi.

Mai mult, creasem în jurul meu o dinamică relațională de roluri suprapuse și tipare sabotoare care m-au consumat până aproape de burnout și depresie. Procesul meu de introspecție și dezvoltare personală m-a ajutat să înțeleg importanța psihoeducației în orice rol aleg să îndeplinesc în viață.

Mi s-au deschis ochii asupra responsabilității adultului de a se cunoaște pe sine atunci când relaționează cu copii sau cu alți adulți aflați în proces de devenire.

Astăzi

Astăzi învăț să ascult și să mă conectez cu oamenii pentru a mă înțelege pe mine și pe ei deopotrivă. Sunt psiholog și psihoterapeut în continuă formare profesională.

Fac voluntariat în proiecte de psihoeducație, sunt activă în comunități dedicate sănătății mintale și cred că terapia poate însemna multe lucruri:

  • o conversație sinceră,
  • o plimbare în natură,
  • un moment de liniște cu tine,
  • sau o sesiune de mindfulness.

Lucrez fără graba de „a repara” ceva și visez să creez experiențe terapeutice în aer liber pentru:

  • seniori,
  • femeile care au fost învățate să fie „prea drăguțe”,
  • și pentru oricine simte că s-a pierdut pe drum și vrea să se regăsească.

Credința mea în oameni

Visul meu este ca fiecărui copil din România să i se valorifice greșeala ca experiență de învățare, pentru ca adultul de mai târziu să conștientizeze că, în timp ce greșeala trece, lecția este cea care ne transformă.

Le mulțumesc tuturor oamenilor cu care am relaționat de-a lungul anilor — pentru disponibilitatea de a-mi răspunde la provocări, pentru încrederea cu care mi-au împărtășit gândurile lor și pentru sensul pe care mi l-au dat în drumul de a-mi descoperi misiunea.

Dacă ești aici

Dacă te afli într-un moment în care simți nevoia de claritate, sprijin sau reconfigurare interioară, sunt aici — cu profesionalism, empatie și respect pentru ritmul tău.