Terapia IFS explicată pas cu pas
Dacă te interesează terapia IFS (Internal Family Systems – Sisteme Familiale Interne), este firesc să vrei să știi cum se desfășoară, concret, o ședință și la ce să te aștepți.
IFS este o formă de psihoterapie bazată pe ideea că fiecare dintre noi are o lume interioară alcătuită din Părți, iar vindecarea apare atunci când aceste Părți sunt ascultate, înțelese și reorganizate sub conducerea Sinelui.
Dacă vrei o explicație de bază a modelului, poți citi aici 🔗 ce este terapia IFS – Sisteme Familiale Interne.
Ce este terapia IFS (Sisteme Familiale Interne)
Terapia IFS pornește de la un model validat clinic, care susține că psihicul uman funcționează ca un sistem intern de 🔗Părți, fiecare având:
emoții proprii,
convingeri,
amintiri,
roluri de protecție sau adaptare.
În centrul acestui sistem se află 🔗Sinele (Self) – partea sănătoasă, stabilă, capabilă de calm, claritate, curiozitate și compasiune.
Scopul terapiei IFS nu este eliminarea părților, ci:
reducerea conflictelor interne,
vindecarea Părților rănite,
restabilirea conducerii interioare din Sine.
Cum începe o ședință de terapie IFS
O ședință de IFS începe de la o situație actuală din viața ta, numită în IFS „trailhead” sau capăt de traseu:
o reacție emoțională intensă,
un blocaj care se repetă,
un conflict,
o stare persistentă de anxietate, rușine sau neputință.
Terapeutul te ghidează să observi:
ce emoții sunt prezente,
ce senzații apar în corp,
ce gânduri sau impulsuri se activează.
Aceste reacții nu sunt analizate intelectual, ci abordate ca expresii ale unor Părți interioare active.
Lucrul cu Părțile Protectoare în terapia IFS
În majoritatea ședințelor IFS, primele Părți abordate sunt 🔗Părțile Protectoare.
Acestea sunt Părțile care:
critică,
controlează,
evită emoțiile,
se supraactivează,
amorțesc,
se revoltă sau se retrag.
Rolul lor este protecția. Chiar dacă strategiile lor creează dificultăți în prezent, intenția lor este una pozitivă.
În terapie:
înveți să te separi ușor de aceste Părți (proces numit unblending),
le privești dintr-o poziție mai calmă,
afli ce rol au și de ce se tem,
construiești o relație de încredere cu ele.
Această etapă este esențială pentru siguranța procesului terapeutic.
Accesarea Părților Rănite (exile) în IFS
Sub protecțiile noastre se află adesea 🔗Părți Rănite, numite în IFS exile sau exilații.
Acestea sunt Părți mai tinere care poartă emoții intense precum:
frică,
rușine,
tristețe,
singurătate,
convingeri negative despre sine.
Într-o ședință de terapie IFS:
nu retrăim trauma,
nu suntem copleșiți de emoție,
rămânem ancorați în prezent.
Terapeutul te ajută să rămâi conectat cu partea rănită din Sinele adult, astfel încât procesul să fie sigur și conținut.
A fi martor la experiențele din trecut
Un pas central în IFS este a fi martor la trăirile din trecut.
Asta înseamnă că:
Partea rănită își poate arăta povestea,
tu rămâi prezent și atent,
emoțiile sunt recunoscute, nu negate,
trecutul este separat de prezent.
Această etapă permite procesarea emoțiilor rămase neintegrate și reduce reacțiile automate din viața de zi cu zi.
Reparentare și eliberarea poverilor emoționale
În funcție de ce are nevoie Partea rănită, ședința poate continua cu:
reparentare – oferirea sprijinului emoțional care a lipsit,
retrieval – aducerea simbolică a Părții într-un spațiu sigur,
unburdening – eliberarea emoțiilor și convingerilor care nu îi aparțin în mod natural.
Aceste procese se realizează doar cu acordul Părților implicate și în ritmul potrivit pentru tine.
Cum se încheie o ședință de terapie IFS
La finalul ședinței:
se revine treptat la prezent,
se verifică starea întregului sistem interior,
se consolidează resursele apărute,
se stabilesc pașii următori, dacă este cazul.
IFS este un proces structurat, dar flexibil, care respectă capacitatea fiecărei persoane de a se autoregla.
Este terapia IFS potrivită pentru tine?
Terapia IFS este utilă pentru persoane care se confruntă cu:
traume relaționale,
blocaje emoționale,
autocritică intensă,
dificultăți în reglarea emoțiilor.
Nu este o terapie de tip „soluții rapide”, ci un proces de reconectare și reorganizare interioară. Poți citi mai multe despre asta în articolul dedicat, în care explic în detaliu 🔗dacă terapia IFS este potrivită pentru tine.
Dacă vrei să explorezi relația cu Părțile tale și în afara ședințelor de terapie, am creat pe YouTube un playlist de meditații ghidate IFS (Sisteme Familiale Interne). Sunt exerciții care te pot ajuta să îți observi Părțile, să îți cultivi prezența și să rămâi conectat cu tine într-un mod sigur.
👉 Poți accesa playlistul Timp Drămuit aici: 🔗 Meditații ghidate IFS – Sisteme Familiale Interne





