• Ce ai vrea sa stie cititorii despre tine?

Nu imi doresc sa stie ceva anume. Sunt profesor si am o formare  in psihoterapie, ceea ce m-a ajutat sa vad mai bine potentialul elevilor mei. Am fost profesor si inainte de formare, si dupa. In timpul formarii aveam uneori tendinta sa imi privesc elevii cu un ochi clinic, sa pun in mintea mea diagnostice, dar m-am centrat pe rolul de profesor si am facut, cat am putut, psihoeducatie. Nu mi-am privit niciodata elevii ca pe clienti de psihoterapie.

  • Care sunt capcanele identificarii cu rolul de salvator?

Blocare intr-un rol care nu are capat de iesire. Nu poti face nimic in locul cuiva, il poti sustine sa faca ceea ce e potrivit sa faca. In invatamant, rolul de salvator te poate face uneori sa iei locul copilului sau al parintelui. Cand iei locul copilului, ca profesor risti sa scazi nivelul de asteptari (vai, bietii copii, cate teme au de facut la celelalte materii, sa nu le mai dau si eu); cand iei locul parintelui risti sa supralicitezi rolul educativ pana a deveni persecutor. In ambele cazuri, copilul – beneficiarul tau pierde.

  • Cum recomanzi sa abordam greselile de care devenim constienti?

O greseala pe care o constientizam ne face responsabili. Oprin actiunea si reparam. Si generam o strategie potrivita de actiune in continuare. Nu trebuie sa avem probleme in a recunoaste in fata copilului ca am gresit. Vor invata si ei ca e ok sa greseasca, dar trebuie sa-si repare greselile si sa mearga mai departe in mod corect. Face parte din crestere.

  • Cum anume ne dam seama ca abuzam de puterea noastra in relatiile cu copiii? Dar in relatiile cu egalii?

Cred ca cei care abuzeaza nu devin constienti de abuz. Uneori e nevoie de conflict pentru constientizarea abuzului. Intotdeauna in relatiile in care apare diferenta de putere, de statut, de varsta exista riscul de abuz. Putem abuza ca profesor atunci cand suntem foarte exigenti, cand pretindem performanta, lucru suplimentar consistent, cand predam si in pauza, cand suntem excesiv de moralizatori. Si nu ne dam seama pentru ca, in astfel de situatii, elevii se retrag din relatie, indiferent daca fac sau nu eforturi pentru a ne implini noua asteptarile.

  • Cu totii avem momente de incontinenta emotionala. Ce recomanzi in tratarea acestui tip de incontinenta? Cum ne autoreglam emotional?

E nevoie de educatie emotionala, de dezvoltarea diferitelor aspecte ale inteligentei emotionale. E nevoie sa intelegem ca reprimarea emotiilor nu e cea mai potrivita forma de autocontrol, iar exprimarea lor trebuie facuta in mod ecologic.

Copiii au un talent special de a gasi si apasa butoanele fierbinti ale adultilor, de a impinge limitele, de a ne ajuta sa crestem. Daca emotiile noastre stau de obicei sub capac, copiii le pot aduce usor la temperatura de fierbere.

  • Cand ar trebui sa ne alarmam in ceea ce priveste igiena noastra psiho-emotionala? Cui putem cere ajutor? Ce impact poate avea asupra jobului nostru un psihodiagnostic?

Atunci cand nu ne simtim bine, intotdeauna trebuie sa cerem ajutor. Pentru ca starea nostra psiho-emotionala e conectata permanent la alte 25-30 de stari / ora. Desigur, exista prejudecatile legate de mersul la psiholog, dar acestea au mai scazut un timp. Diagnosticele ar trebui sa fie confidentiale atata timp cat nu ne afecteaza capacitatea de lucru. Iar daca diagnosticul este mai sensibil, e important sa avem grija de noi.

Cui cerem ajutor? Oricui poate sa ne ofere ajutor. Sgur, din perspectiva psihotereaputului as zice ca ideal af fi ca orice persoana care se simte coplesita sa caute un ajutor specializat, iar in scoala, rolul consilierului scolar e destul de ingradit. De fapt, ideala e existenta unei retele de sprijin – grup de prieteni, persoane cu preocupari asemanatoare, oameni care sa stie sa asculte, sa ne sustina emotional.

  • Cum vezi tu procesul acesta de observare a lumii interioare si de armonizare inainte de a reactiona in lumea exterioara?

E nevoie de antrenament pentru asta, si ar trebuie sa faca parte din igiena mentala personala. Pentru tineri exista ore de dezvoltare personala in curricula de baza. Exista si pentru adulti grupuri de dezvoltare personala accesibile oricui.

  • Pana la ce varsta putem schimba lucruri la noi? Consideri ca procesul schimbarii este diferit in randul educatorilor?

Imi place sa cred ca la profesori exista o mai mare flexibilitate mentala si o mai mare usurinta in invatare. In rest, difera de la o persoana la alta. Educatorii au parte de multa formare si specializare in timpul vietii lor profesionale, o parte din aceasta ajuta la schimbare si transformare.

  • Cum ne impacam cu imperfectiunea?

Exista loc sub soare pentru tot si pentru toti. E bine sa cautam performanta, fara a o confunda cu perfectiunea. Si, desigur, desi dorita, performanta nu e obligatorie. Sa devii mai bun, mai competent, nu perfect.

A trecut de multa vreme perspectiva profesorului ca detinator al adevarului absolut si cunoasterii complete a unui domeniu. Rezultatele cele mai bune apar la elevi nu in urma constrangerii, ci a fascinatiei. Daca un profesor e pasionat de domeniul pe care il preda, pasiunea se poate transmite dincolo de indelinirea obiectivelor lectiei. Un elev caruia i s-a starnit interesul va studia mai mult decat unul care a primit 100 de probleme de rezolvat pana data viitoare.

  • Cum abordam victimizarea si neputinta manifestata de unii educatori in raport cu beneficiarii si cu sistemul de educatie?

Beneficiarii sunt copii si tineri cu personalitati puternice, uneori mai puternice decit ale profesorilor, mai ales daca se unesc impotriva lor. Uneori, profesorii care in copilarie au fost tocilarii clasei si aveau probleme cu colegii lor batausi pot sa aiba parte de bullying din partea elevilor care seamana cu fostii lor colegi. Sistemul, in ciuda schimbarilor permenente are numeroase rigiditati care pot aduce un profesor la exasperare. E nevoie de dezvoltare personala, de terapie. Oamenii acestia chiar sufera, nu doar se complac. Poate au nevoie de noi inceputuri, in medii diferite. E greu de schimbat si starea proprie si perceptia celorlalti, legendele care circula in randul elevilor. Generatiile noi afla de la colegii mai mari despre slabiciunile fiecarui profesor inca inainte de a intra in clasa.

  • Pana la ce punct putem valorifica nevoia de validare si cand devine nesanatoasa in meseria de dascal?

Validarea e mai greu de obtinut de la copii in perioada actuala. Copiii vor mult, cer mult, considera ca li se cuvine si sunt mai greu de impresionat. Pe de alta parte, sistemul te valideaza pentru activitatile extrascolare, corelate cu grosimea dosarului personal: diplome sau macar adeverinte de participare la ulte activitati, performanta. Situatia devine periculoasa atunci cand ajungem sa gandim si noi in credite, calificative, puncte si ne identificam cu dosarul personal. Iar in relatia cu copiii, atunci cand dorinta noasra de apreciere trece inaintea nevoilor lor.

E important sa avem surse de validare si in afara scolii. Avem nevoie de locuri, contexte, experiente, hobby-uri, grupuri in care sa ne incarcam bateriile – energetic si emotional. Nu trebuie sa consideram scoala ca unica sursa de validare.

  • Cum ai structura un manual de igiena psiho-emotionala pentru dascali?

Eh, cred ca dupa modulul de dezvoltare personala de la inceputul formarii mele ca terapeut… cu joc si joaca in aici si acum, cu multa dramatizare lucru personal. Dincolo de manual ar fi nevoie de un modul practic, condus de terapeuti sau consilieri psihologici. Iar in ceea ce priveste manualele, unele exercitii din manualele de dezvoltare personala ale copiilor sunt potrivite si pentru adulti.

  • Care este cel mai mic pas pe care il pot face educatorii pentru a avea o o viata interioara linistita?

Sa nu se identifice prea mult cu rolul… mai ales in afara scenei.

  • Cand ai avut tu nevoie sa aplici tehnici de sanatate psiho-emotionala la scoala?

De fiecare data cand situatia o cerea. Lucrez cu preadolescenti, imaginea lor de sine e in formare, increderea in sine fluctuanta iar conflictele dese. Folosesc orele de dirigentie, pauzele, dar – daca situatia o cere – ma gindesc ce e mai important: fragmentul de lectie la care lucram atunci impreuna sau linistirea lor / gestionarea conflictului? Si in functie de asta aleg.

Interviul a fost acordat pentru cititorii cartii „Tezaur de greseli. Ghid de supravietuire pentru profesori” despre a carei aventura puteti afla mai multe ∴AICI∴