Suntem obisnuiti ca sfaturile si comentariile de psihologie sa fie usor de inteles si compatibile cu experienta noastra de simt comun. Uneori lucrurile stau insa altfel: ca sa obtinem efecte dincolo de ceea ce ne pot oferi cunostintele de simt comun, avem nevoie de tehnologii psihologice care nu mai pot rezulta din simpla experienta de simt comun, ci trebuie generate prin cercetari avansate de laborator.
Rolul factorilor cognitivi si reactiile involuntare
In general, reactiile noastre „spontane” si/sau la diversi stimuli din mediu sunt de patru tipuri: (1) subiective (ex. diverse emotii, durere); (2) cognitive (ex. ganduri pozitive si/sau negative); (3) comportamentale (ex. comportamente adaptative si/sau dezadaptative); sau (4) biologice [ex. reactii psihofiziologice, precum activarea fiziologica (ex. modificari in ritmul cardiac, in conductanta electrica a pielii, in rata respiratiei etc.)]. Combinatiile acestora determina sau influenteaza starile noastre de sanatate si boala, precum si calitatea vietii (starea de bine).
Unele dintre aceste reactii sunt generate de noi in mod voluntar/intentionat (ex. decid in mod intentionat ca voi manca); nu discut acum cat de „voluntare/intentionate” sunt cu adevarat aceste reactii, acest lucru facand obiectul altui articol aflat in pregatire.
Alte reactii apar in mod involuntar/automat, fara sa ne propunem acest lucru (ex. pur si simplu ma simt trist). Spre exemplu, la nivel subiectiv, acestea pot fi stari emotionale [pozitive (ex. fericire/bucurie, satisfactie, calm/relaxare etc.) sau negative (ex. tristete/deprimare, ingrijorare/anxietate, nemultumire/furie)], durere, greata, oboseala etc. La nivel cognitiv sunt ganduri care ne vin automat in minte, fara sa le putem controla. La nivel comportamental sunt comportamente pe care le facem automat si/sau pentru care avem un impuls extrem de puternic, desi incercam sa-l controlam in mod voluntar. La nivel psihofiziologic sunt reactii ca cele descrise mai sus (ex. modificari in ritmul cardiac).
Asa cum spuneam anterior, reactiile involuntare sunt foarte importante atat pentru sanatatea noastra mintala si fizica cat si pentru calitatea vietii (starea de bine). Cercetarile recente (inclusiv ale noastre) arata ca factorii cognitivi sunt una din cauzele principale ale acestor reactii involuntare. Care sunt acesti factori cognitivi?
Sa analizam in ceea ce urmeaza doi dintre cei mai importanti factori cognitivi si modul in care acestia influenteaza reactiile noastre involuntare/automate de tip subiectiv.
Expectantele/asteparile raspuns (response expectancies) sunt predictii asupra reactiilor pe care le vom avea; constructul a fost propus de profesorul Irving Kirsch (acum la Harvard University). Spre exemplu, daca chiar ma astept sa simt durere in timpul unei interventii stomatologice, atunci probabilitatea sa simt durere in timpul interventiei creste proportional cu taria expectantei mele. Expectantele raspuns au efect puternic mai ales (1) pentru reactii specifice in situatii specifice (ex. ma astept sa fiu fericit cand voi lua premiul), nu generale (ex. ma astept sa fiu fericit) si (2) atunci cand sunt puternice (ex. chiar cred cu adevarat ca ma voi simti fericit cand voi lua premiul). Efectul lor a fost identificat si validat pentru un spectru larg de reactii involuntare, inclusiv pentru reactii involuntare (ex. durere, greata, oboseala) asociate tratamentelor medicale (ex. chirurgicale, chimioterapeutice, de radioterapie) in cazul pacientilor cu diverse forme de cancer .
Controlul reactiilor involuntare
Sperantele raspuns (response hopes) se refera la un construct mai nou, la a carui dezvoltare am contribuit si noi, care modifica si nuanteaza efectul expectantelor raspuns. Intr-adevar, efectul expectantelor raspuns apare in relatie cu efectul sperantei raspuns. Intelegand jocul dintre ele, putem face astfel incat mintea noastra sa poata controla cat mai bine reactiile involuntare, sigur, probabil tintind sa le minimizam pe cele negative si sa le maximizam pe cele pozitive.
- Daca reactia pe care vizam sa o controlam intr-o situatie este una pozitiva (ex. sa fiu bucuros cand voi ajunge la serviciu), atunci o discrepanta intre ceea ce sper sa se intample (ex. sper sa fiu bucuros cand voi ajunge la serviciu) si ceea ce se intampla (ex. nu sunt bucuros, odata ajuns la serviciu) este o sursa de distres/suferinta. Dar ceea ce se intampla (ex. nu sunt bucuros) este, asa cum am aratat mai sus, legat de expectantele raspuns pe care le am. Asadar, cauza distresului este discrepanta dintre ceea ce sper si ceea ce ma astept. Reducerea discrepantei, cu scopul reducerii distresului, se face daca imi cresc expectanta raspuns pentru o reactie pozitiva (ex. ma astept sa fiu bucuros cand voi ajunge la serviciu) si imi reduc speranta raspuns (ex. nu sper sa fiu bucuros cand voi ajunge la serviciu). Nu stim inca daca reducerea sperantei raspuns se poate face mai bine prin acentuarea unei sperante raspuns opuse (ex. sper sa fiu nemultumit cand voi ajunge la serviciu); cercetarile viitoare vor clarifica acest lucru. In consecinta, daca vreau sa-mi reduc distresul si sa experientiez bucurie cand voi ajunge la serviciu, este bine sa ma astept ca bucuria va aparea in aceasta situatie, dar sa nu sper acest lucru! Este o tehnica eficienta, nu usor de inteles, dar usor de aplicat in viata de zi cu zi, cu o oarecare practica si cu o inteligenta in limite normale.
- Daca reactia pe care vizam sa o controlam intr-o situatie este una negativa (ex. durere la nastere), atunci o discrepanta intre ceea ce sper sa se intample (ex. sper sa simt durere la nastere) si ceea ce se intampla (ex. nu simt durere la nastere) este o sursa de emotii pozitive. Dar, asa cum spuneam mai sus, ceea se intampla (ex. simt durere) este legat de expectantele raspuns pe care le am. Asadar, cauza emotiilor pozitive in aceasta situatie este discrepanta dintre ceea ce sper si ceea ce ma astept. Accentuarea discrepantei se face daca imi reduc expectanta raspuns pentru o reactie negativa (ex. nu ma astept sa simt durere la nastere) si cresc speranta raspuns (ex. sper sa simt durere la nastere). In consecinta, daca vreau sa experientiez emotii pozitive intr-o situatie care in mod normal genereaza emotii negative, atunci este bine sa ma astept ca emotiile negative nu vor aparea, dar sa sper ca vor aparea! Acesta este un lucru mai greu de inteles si de facut, fiind vorba despre o interventie paradoxala (ex. sper sa ma doara, chiar dar nu ma astept sa se intample asta). Altfel spus, daca intr-o situatie negativa imi impun sa sper ca voi avea o reactie negativa, dar nu ma astept chiar sa se intample, atunci probabil voi avea surpriza ca, paradoxal, sa experientiez emotii pozitive. Acesta atitudine este una stoica. Stoicii considerau ca „binele” si „raul” sunt notiuni corelative, neputand exista una fara cealalta, astfel ca, inteles profund, „raul” este de fapt „bine”! Nu stim inca nici in aceasta situatie daca reducerea expectantei raspuns pentru o reactie negativa (ex. nu ma astept sa simt durere la nastere) se poate face mai eficient prin acentuarea unei expectante raspuns opuse (ex. ma astept sa simt o stare de bine la nastere); cercetarile viitoare trebuie sa clarifice acest lucru.
Aceste tehnici au fost deja testate pentru controlul distresului in cursul examenelor la universitate si pentru controlul durerii din timpul nasterii. Ele pot fi insa utilizate pentru a ne controla orice reactii involuntare/automate de tip subiectiv (emotional), cognitiv, comportamental si/sau biologic (psihofiziologic). Sigur, nu sunt tehnici usor de inteles! Dar orice tehnologie avansata este, adesea, altceva, mult mai complexa decat experienta simtului comun si decat practicile cotidiene. Cred ca la fel sta situatia si in cazul tehnologiei psihologice. Dar, odata ce le-am inteles si ne-am obisnuit sa le implementam in viata cotidiana, ele ne pot ajuta enorm in autocontrolul reactiilor noastre involuntare, cu impact pozitiv asupra starilor de sanatate si asupra calitatii vietii.
Autocontrolul emotiilor in viata de zi cu zi
Asadar, sumarizand lucrurile intr-o „pastila psihologica” formulata intr-un limbaj mai accesibil:
- Daca in anumite situatii vrei sa traiesti emotii pozitive, atunci asteapta-te in mod serios ca ele sa apara si, daca te astepti, ele vor aparea. Pentru a te proteja insa de situatia in care totusi, in ciuda faptului ca te astepti, ele nu apar – asta deoarece pe langa expectante sunt si alti factori care pot interveni -, este bine sa nu speri ca vor aparea. Simplu spus, formula ar avea un caracter stoic si ar fi: Nu spera la „bine”, dar asteapta-te la el!
- Daca in anumite situatii vrei sa eviti aparitia unor emotii negative (ex. distres la examene), atunci nu te asteapta in mod serios sa se intample si astfel aparitia lor va fi mai putin probabila. Pentru a te proteja insa de situatia in care totusi, in ciuda faptului ca nu te astepti, ele apar – asta deoarece pe langa expectante sunt si alti factori care pot interveni -, este bine ca preventiv si in mod paradoxal sa speri ca vor aparea. Simplu spus, formula ar avea un caracter stoic si ar fi: Spera la „rau”, dar nu te astepta la el!
- Formula generala, de tip stoic, integratoare pentru formulele de la punctele 1 si 2, care ar rezulta daca in loc sa reducem expectantele si sperantele raspuns am intari alternativa lor, ar fi: Spera la „rau”, dar asteapta-te la „bine”!
P.S. Stiu ca aceasta formula: „Spera la rau, dar asteapta-te la bine!”, descrisa de mine aici, provoaca si invalideaza formula mai cunoscuta a simtului comun: „Asteapta-te la rau, dar spera la bine!”. Cred insa ca formula propusa de mine aici este cea corecta, – cel putin pentru reactiile involuntare -, fiind bazata nu pe intuitii de simt comun, ci pe date de laborator. In plus, ea are un avantaj euristic, clarificand si problema optimismului: este bine sau nu sa fim optimisti? Ar fi mai bine sa fim realisti sau poate pesimisti? Ei bine, raspunsul este ca ar fi indicat sa fim optimisti in regim de expectante (asteptari), nu de sperante; este ceea ce se numeste „optimism realist”, bazat pe experienta anterioara si actiunea practica. Altfel, este vorba de un „optimism iluzoriu” si/sau fara legatura cu experienta si actiunea practica, cu consecinte negative.
