„Individul poate tinde spre perfectiune … dar trebuie sa sufere din cauza contradictiei intentiilor sale de dragul de a fi complet.”

Jung (1951)

 

Acest articol se bazeaza pe cartea lui Marion Woodman, Addiction to Perfection, si are un accent specific pe modul in care decorporalizarea si pierderea principiului feminin genereaza dezvoltarea si mentinerea tulburarilor de alimentatie.

Woodman, care se concentreaza asupra femeilor al caror complex alimentar este legat de mama, descrie o tulburare care provine dintr-o negare fundamentala a sinelui in cautarea perfectiunii. Aceasta negare de sine provoaca o foame spirituala insatiabila pe care compulsivul se straduieste sa o hraneasca prin intermediul unor ritualuri autoconstruite. Totusi, deoarece aceste ritualuri sunt inradacinate in mama negativa, ele nu fac decat sa-i adanceasca foamea si abtinerea de la viata. Pentru a se elibera de tulburarea ei, ea trebuie sa se impace cu umanitatea ei si sa-si stabileasca propria identitate feminina.

 

Matricea originara

Matricea originara, mama noastra, este cea care coase semintele dependentei noastre de perfectiune. Woodman descrie o societate in care femeile adopta valori masculine care le instraineaza de identitatea lor feminina si de corpul lor. Aceste femei sunt incapabile sa se hraneasca in mod adecvat pe ele insele si, prin extensie, pe copiii lor. In schimb, ele plaseaza asteptari de perfectiune asupra copilului, care experimenteaza aceste standarde la care este supus ca pe o respingere fundamentala a sinelui.

Astfel de experiente timpurii din copilarie cu mama formeaza imaginea mamei negative (sau vrajitoare), o figura de Lady Macbeth care isi ucide propria relatie de rudenie angajandu-se intr-un joc de putere strain de natura sa feminina. Acest angajament cu principiul puterii o ucide pe Marea Mama, care faciliteaza o conexiune intre lumea interioara si cea exterioara. Adica, constientul si inconstientul, corpul si spiritul. Imaginea mamei negative fata de care fiica ramane posedata este cea care incadreaza relatia ei cu mancarea.

Luptand pentru o versiune idealizata a ei insasi, in loc sa-si accepte adevaratul sine, ea traieste intr-o stare constanta de negare de sine. Astfel de femei pot creste si deveni foarte eficiente si de succes in viata profesionala, dar se intorc acasa goale si incapabile sa umple golul, deoarece sunt inca vulnerabile la aprobarea sau respingerea imaginii mamei sau a mamei-surogat (de exemplu, sotul, biserica sau cultura), carora le permit sa le dicteze comportamentul. Chinuite de un sentiment de neautenticitate, ele sunt infometate in raport cu ele insele, pentru ca propriile sentimente si dorinte raman necunoscute.

 

Corpul alienat

Asa cum a subliniat Fuchs, in lucrarea sa, The Disappearing Body: Anorexia as a Conflict of Embodiment, in timp ce urmarirea subtierii corpului poate actiona ca o poarta de intrare in anorexia nervoasa, caracterizarea DSM-5 a tulburarii ca fiind o „teama de a deveni grasa sau de a lua in greutate” trece cu vederea tulburarea fundamentala a experientei de sine intrupate de femeia anorexica:

„Conflictul real in anorexie consta intr-o instrainare severa a sinelui de corp, care este din ce in ce mai mult trait ca un obiect extern, strain si supus unui regim autoritar … un regim de autoobservare si autoevaluare care se detaseaza din ce in ce mai mult de normele obisnuite ale imaginii corporale. Radicalizarea infometarii – chiar pana la moarte … nu mai poate fi explicata prin simpla urmarire a unui ideal de slabire si de frumusete” (p.110-111).

Urmarirea perfectiunii este o miscare de iesire din viata si din corp, pe care compulsivul ajunge sa il priveasca obiectiv – ca pe un lucru care trebuie modelat intr-o opera de arta. Pentru ca nu este in contact cu intelepciunea corpului sau instinctual, ea nu ia in considerare ceea ce corpul incearca sa-i spuna. Semnificatia simbolica din spatele ritualului tulburarii. De exemplu, s-ar putea ca excesul de mancare sa aiba legatura cu inghitirea mamei, iar voma rituala cu refuzul de a pastra mama in stomac. In timp ce anorexica, care isi taie carnea in mii de bucatele, incearca sa dezmembreze mama si sa o transforme din mama negativa in mama pozitiva.

Potrivit lui Woodman, mancarea preia valorile simbolice ale imaginii mamei vrajitoare (acele idealuri masculine de perfectiune) pe care ea nu le poate asimila sau pe care corpul ei le respinge categoric. „Alimentatia reprezinta astfel tot felul de intruziuni ale strainului care ar putea incalca granitele fizice ale cuiva si distruge autonomia acestuia. Metabolismul inseamna schimb cu mediul inconjurator, dar si dependenta de acesta; foamea si varsaturile, pe de alta parte, sunt echivalente cu separarea, purificarea si expulzarea” (Fuchs, The Disappearing Body, p.113). Pentru persoana compulsiva, mancarea ameninta sa-i contamineze corpul, poate fi traita ca greu de digerat si sa-i provoace alergii sau balonari. Cat de mult mananca adesea nu conteaza, deoarece marimea ei poate varia in proportie directa cu acceptarea sau respingerea de catre ego-ul ei a propriei umanitati. Pentru ca este posedata de imaginea mamei negative, care condamna dorintele „eu-lui”, relatia ei cu mancarea capata o calitate interzisa. Furata chiar si din propriul frigider, ea isi face excesul ritualic de mancare in secret. In lipsa unei mame care a fost capabila sa o hraneasca, ea este incapabila sa se hraneasca pe sine.

„Corpul este ca o metafora elaborata. Poti fi capabil sa gusti si sa nu inghiti, ca anorexicul, sau sa inghiti si sa nu integrezi, ca bulimicul sau obezul.”

– Marion Woodman

Ritualul demonic: O respingere a vietii

Destabilizarea structurilor noastre traditionale, ne-a lasat fara un recipient in care sa ne implinim in siguranta nevoile spirituale si ritualice naturale. Ritualurile sunt o parte esentiala a vietii noastre; ele sunt focul transformator care ne permite sa trecem de la un nivel de constiinta la altul. Ritualul mortii si al renasterii, asa cum a fost ilustrat in cazul lui Hristos de exemplu, atunci cand este realizat in cadrul bisericii permite un nivel sanatos de distanta psihica intre noi si Dumnezeul pe care il imitam. Prin faptul ca ne predam unei Puteri Superioare care imprima sens noii noastre vieti, experimentam viata zeului, care bea din pahar, moare si invie, prin intermediul unei persoane indirecte.

In urma infamei morti a lui Dumnezeu si a subversiunii acelor structuri traditionale si religioase care sa ne ajute in diferentierea noastra dintre sacru si profan, intre personal si impersonal, omul este lasat in voia sortii. El isi creeaza propriile ritualuri si le pune in practica in interiorul sau, fara sa realizeze ca poate invoca zeul gresit.

Jung a sugerat ca valoarea toxica a substantelor consta in capacitatea lor de a unifica ceea ce altfel este fragmentat in psihic, oferind o usurare de moment a unei sete mult mai profunde de plenitudine spirituala. De asemenea, Woodman considera tulburarile de alimentatie ca fiind o forma de dependenta care functioneaza in acelasi cadru conceptual. Imbuibarea obeza este la fel ca si postul anorexic, in sensul ca ambele femei urmaresc o stare de inaltime, incercand sa isi sature spiritul infometat. Dar foamea spirituala care nu este hranita de sacru este prinsa in demonic si astfel ambele femei sunt prinse intr-un ritual demonic cu imaginea mamei negative care doreste sa le anihileze. Ritualul dependentei lor este un refuz de a intra in viata si de a-si accepta propria umanitate.

Dupa cum a subliniat Fuchs, paradoxul inerent al conditiei anorexice este ca, in visarea corpului ideal, anorexica interzice in mod activ feminizarea acestuia. „[Ridicandu-si] exigenta pentru subtierea feminina pana la o extrema in care corpul ei, intr-un anumit sens, inceteaza sa mai fie cel al unei femei … forma ei feminina dispare, menstruatia se opreste, libidoul si dorinta se pierd, precum si orice interes pentru sexul opus” (p.111). In lipsa unui model feminin adecvat care sa demonstreze atractivitatea feminitatii, ea se teme de „corpul instinctiv, libidinos, carnal, cu dorinta sa incontrolabila, care se manifesta atat prin foame cat si prin sexualitate”, si astfel il subjuga si il anesteziaza pentru a-si putea exercita controlul asupra intrarii in corpul ei si in viata. Prin negarea continua a alimentatiei, ea isi neaga dependenta de mediu si, astfel, propria umanitate.

Dorinta anorexicei este de a transcende fizicalitatea corpului ei, de a abandona animalitatea grea a acestuia pe care o detesta, in favoarea puritatii spiritului si a decorporalizarii care nu implica vreo greutate. Obsesia este piatra de temelie a cautarii perfectiunii, o constrangere care uzurpa orice altceva in viata ei si plaseaza corpul, de care se instraineaza din ce in ce mai mult, in centrul ei.

„Te gandesti la tine insuti – usoara, rapida, libera – eliberata de pamant, eliberata de legatura cu trupul tau. In corpul tau perfect, esti in control, dependenta de lumina care te tine in afara corpului. Esti o domnisoara lebada, dependenta de aripi, dependenta de spirit. Ai refuzat sa mananci ca sa zbori.”

– Marion Woodman

„Ce paradox este acesta: sa zbor mai sus, spre cer, si in acelasi timp sa fiu obligat sa lucrez mai adanc in iadul dependentei mele, in iadul propriului meu corp inconstient.”

– Marion Woodman

De asemenea, corpul femeii obeze actioneaza ca o ancora si ca un scut, protejand-o de spaimele vietii pe care nu este inca pregatita sa le infrunte. Ea este izolata de o societate care nu o primeste, care nu o considera dezirabila din punct de vedere sexual si nici nu o recunoaste ca femeie. O societate care o priveaza de identitatea ei feminina. La fel ca anorexica, corpul ei ii interzice participarea la viata.

 

De la dependenta la intrupare

Starea euforica traita prin infometare in cautarea puritatii spiritului, in combinatie cu controlul exercitat asupra corpului ei dezinhibat, duce la un sentiment de superioritate exagerata care devine ceea ce Fuchs numeste „sursa unui triumf grandios”. (p. 114)

Woodman ofera urmatoarea analogie,

„Euforia traita in acest sindrom este credinta ca pot alege daca sa intre sau nu in viata… . A manca nu inseamna doar a recunoaste materia, ci si a intra in ea, sau, ceea ce este mai rau, a intra in ea impotriva vointei lor, ceea ce nu numai ca le provoaca, dar le neaga omnipotenta … . Dumnezeu nu este singur si omnipotent. El are de luptat cu diavolul. O muscatura din briosa inseamna ca Eva a muscat o data din mar. Aceasta aduce moartea in lumea ei. Aceasta aduce pierderea Edenului, adica pierderea omnipotentei. Ceea ce nu vede o astfel de femeie … este ca diavolul sau materia sau briosa este … acea parte din inconstientul lui Dumnezeu care nu a fost absorbita sau digerata”.

– Marion Woodman, Addiction to Perfection, (pp.54-55)

Astfel, a avut loc un proces prin care ea a ajuns sa se identifice cu creatorul in locul creatiei. O dorinta profunda de control – a carui pierdere este adesea adevarata teama care sta la baza complexului alimentar, ascunsa in spatele falsei temeri de a deveni grasa – este o dovada a unui complex de putere si indica o scindare intre Ego si Sine (identitatea centrala), in care Ego-ul isi rupe legatura cu Sinele si incearca sa isi instaureze propriul regat omnipotent. Aceasta cautare a puterii este cea care o ucide pe Marea Mama.

Actul de a musca din mar instiga procesul de incarnare – adica intruparea, „Dumnezeu in carne, spirit in materie” – si recunoasterea propriei umanitati. Ceea ce ea percepe ca fiind diavolul este acea parte a lui Dumnezeu care nu a intrat inca in constiinta (adica umbra), careia trebuie neaparat sa-i faca loc daca doreste sa se diferentieze de propria omnipotenta iluzorie. Recunoscandu-si propria umanitate si intelepciunea corpului ei instinctual, ea poate incepe sa se distinga de imaginea mamei negative si sa-si stabileasca propria identitate feminina. Potrivit lui Woodman, perfectiunea este o infrangere pentru ca apartine zeilor, in timp ce a fi complet – integralitatea – este idealul omului.

Ea trebuie sa ramana fidela sentimentelor sale, oricat de nesigure ar fi acestea, pentru ca sentimentul autentic este singura ei aparare impotriva invaziei principiului puterii masculine. Pentru a face acest lucru, este nevoie de o schimbare a atitudinii ego-ului fata de Eu, de la ostil la acceptare, astfel incat sinuciderea de sine sa devina sacrificiul constient al vechii sale vieti – acea viata materiala asupra careia isi exercita un control meticulos – pentru a face loc celei noi. Permitand ca puterea transpersonala a Sophiei, partea feminina a lui Dumnezeu, sa curga prin ea. Este necesar ca ea sa dezvolte o atitudine iubitoare fata de corp, astfel incat hranirea corpului sa devina preocuparea ego-ului, caci numai atunci ritualul demonic al imbuibarii sau al postului poate fi inlocuit de ritualul sacru al primirii corpului lui Dumnezeu ca fruct pe care El l-a declarat bun. Transformarea imaginii mamei vrajitoare in Marea Mama; cea care satura spiritul.

 

Sursa: Kiva Farah, Eating Disorders as an Addiction to Perfection (CAJS, 2023)