1. Sa doresti si sa faci tot ceea ce depinde de tine ca lucrurile sa se intample asa cum vrei tu dar in acelasi timp sa tii minte ca nu scrie niciunde ca lucrurile TREBUIE cu necesitate sa se intample asa cum vrei tu.
  2. Ar fi de dorit ca ceilalti sa te trateze corect dar asta nu inseamna ca si TREBUIE cu necesitate sa o faca.
  3. Ar fi de dorit sa reusesti in tot ceea ce faci dar asta nu inseamna ca si TREBUIE cu necesitate sa reusesti.
  4. Ar fi de dorit ca viata sa fie usoara si dreapta dar asta nu inseamna ca si TREBUIE cu necesitate sa fie asa.
  5. Daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit asta nu inseamna ca esti fara valoare ca om ci doar ca ai avut un comportament mai putin performant care probabil poate fi imbunatatit.
  6. Daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit nu inseamna ca este o catastrofa (cel mai rau lucru care ti se putea intampla) ci este doar un lucru neplacut (poate pana la extrem de neplacut), fara ca asta sa insemne totusi ca este cel mai rau lucru care ti se poate intampla si ca nu te mai poti bucura de viata.
  7. Daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit poti tolera asta si merge mai departe bucurandu-te de viata, desi este mai greu la inceput, pana pornesti.
  8. Este placut sa ai aprobarea si dragostea celorlalti si fa tot ceea ce este omeneste posibil sa le obtii dar aminteste-ti ca si fara ele te poti accepta ca fiinta umana care are dreptul sa se bucure de viata.
  9. Este de preferat sa faci lucrurile perfect dar este omeneste sa faci greseli.
  10. Oamenii reactioneaza asa cum doresc ei nu cum doresti tu si aminteste-ti ca ei, ca si tine, nu sunt perfecti.

Materialul este elaborat de Prof. univ. dr. Daniel David (vezi Tratat de psihoterapii Cognitive si Comportamentale; Polirom, 2006) pe baza teoriei si terapiei rational-emotive si cognitiv-comportamentale si a materialelor similare elaborate de Albert Ellis.