• Ce ai vrea sa stie cititorii despre tine?

Mi-as dori ca cititorul sa nu stie nimic despre mine, sa intre in cabinetul meu si sa se lase surprins de ceea ce putem face impreuna intr-o sedinta terapeutica. Intotdeauna este bine sa pleci intr-o calatorie de descoperire cu cat mai putine preconceptii. Nu sunt perfecta, dar sunt autentica. Calatoria cu mine este intotdeauna o calatorie cu de toate. Uneori ajung departe, uneori ma opresc inainte sa fi plecat. Si e perfect asa cum e. Sunt doar un instrument, sau o oglinda, si uneori asta este deajuns.

  • Care sunt capcanele identificarii cu rolul de salvator?

Rolul de salvator este o dubla capcana. Prima dintre ele, si cea mai putin evidenta, este pentru tine-salvatorul. Mai concret, pentru ego-ul tau. Daca imi permiteti o gluma, as spune ca rolul de salvator dauneaza grav ego-ului, il umfla prea tare. Motivele sunt evidente si chiar mai periculoase si idezirabile pentru o persoana cu rol de autoritate, pentru un educator, pentru un terapeut sau pentru un parinte.

Mai evidenta este a insa doua capcana, cea care tine persoana „salvata”, victima, in postura de persoana neputincioasa, insuficienta, dependenta de ajutorul altcuiva. Cu alte cuvinte, salvatorul crede ca ajuta si de fapt rapeste individului puterea, ocazia de a-si descoperi si folosi resursele interne pentru a invata sa solutioneze singur situatia in care se afla. Exact ca in povestea aceea, in care dai flamandului un peste, iar acesta nu va invata niciodata sa pescuiasca singur.

  • Cum recomanzi sa abordam greselile de care devenim constienti?

Greselile trebuie abordate exact invers de cum am fost invatati noi in scoala, si am sa explic imediat. Personal, cred ca cea mai mare greseala a sistemului nostru de invatamant este exact aceasta, de a penaliza drastic cu note mici greselile, incarcandu-le emotional cu multa vinovatie si cu un puternic mesaj negativ, pe care copilul si-l traduce de cela mai multe ori prin „esti insuficient si gresit”. O modalitate mult mai eficienta de a privi greselile este acelea de a le considera parte dintr-un proces de invatare si evolutie. Greselile sunt treptele „inca nu” pe care fiecare trebuie sa paseasca pentru a ajunge la „asa da”. Omul invata prin eroare si corectie. Exact cum ne-a spus Edison, despre cele 10.000 de greseli ale sale, in procesul de inventie a becului. „Nu am dat gres. Am gasit 10.000 de idei care nu functioneaza.” Nu este mult mai realista si constructiva abordarea aceasta? Fireste, asta cere educatorului multa rabdare, dar rabdarea se poate educa si ea.

  • Cum anume ne dam seama ca abuzam de puterea noastra in relatiile cu copiii? Dar in relatiile cu egalii?

Abuzul in relatia cu copii, incepe din punctul meu de vedere, acolo unde copilului nu i se mai respecta dreptul la decizie, corelat cu varsta si nivelul sau de dezvoltare. Celelalte forme de abuz, pornesc de aici, din negarea dreptului copilului de a decide pentru el.

Ca sa explic un pic, si copilul mic este capabil sa aleaga intre doua tricouri puse la dispozitie de mama sa. Aceasta este ocazia cu care el iti dezvolta capacitatea de a decide corect. Fireste, nu o sa ne mire daca, combinatiile vestimentare alese de copilul mic nu vor avea nimic de a face nici cu vremea de afara, nici cu regulile de combinare a texturilor din fashion. Nu aceasta este ideea, ci de a stimula autonomia copilului. Cu timpul, copilul va invata sa tina seama si de combinatiile corecte a culorilor si de evenimentul la care urmeaza sa participe si de temperatura de afara.

Abuzul din punctul meu de vedere este exact impiedicarea autonomiei individului, negarea sistematica a potentialului copilului si a drepturilor acestuia.

Daca am vorbit despre ce este abuzul, si la-m definit ca negare a fiintei celuilalt, haideti sa vedem ce nu este abuzul. Domeniul juridic ne invata ca nu mai vorbim de un abuz, acolo unde acceptarea normelor sociale si a disciplinei necesare unei convietuiri civilizare a esuat, si ultima varianta pentru a impune indeplinirea obligatiilor de convietuire in societate a ramas coercitia.

  • Cu totii avem momente de incontinenta emotionala. Ce recomanzi in tratarea acestui tip de incontinenta? Cum ne autoreglam emotional?

Dezoltarea personala si psihoterapia sunt cele mai bune solutii pentru identificarea si gestionarea tuturor comportamentelor ce scapa controlului constient. Acele comportamente sunt de fapt niste automatisme inconstiente si necesita o munca specifica de identificare a factorilor declansatori si de constientizare a cauzelor.  Prelucrarea traumelor ce stau la baza supraincarcarii emotionale prin parcurgea unui proces psihoterapeutic ajuta la autoreglarea emotionala. Si as adauga, ca exista o sumedenie de tehnici pentru gestionarea emotiilor, care se pot invata cu ajutorul unui psihoterapeut. Pe mine m-au ajutat foarte mult exercitiile de relaxare si respiratie, meditatiile si corectarea distorsiunilor cognitive. In plus sunt practicanta Yoga, ceea ce mi-a deschis accesul catre filozofiile orientale, unde am gasit idei care mi-au consolidat serios rezilienta. Nu recomand oricui aceasta cale, si respect cu sfintenie in totul fondul de credinte cu care intra in cabinet clientul, dar este o varianta pe care unii o pot gasi functionala. Un alt pilon foarte important pentru dezvoltarea rezilientei este credinta. Pentru persoanele care vin cu deschidere spre credinta, aceasta este o cale de a gasi un punct in plus pentru echilibrul lor emotional.

As vrea sa inchei subliniind ca echilibrul emotional nu are niciodata un singur punct de sprijin. Cu cat mai multe sunt aceste puncte, cu atat mai bine. De exemplu o buna conexiune sociala, o familie suportiva, o misiune personala constientizata sunt tot atatea puncte care cresc puterea de autocontrol a individului.

  • Cand ar trebui sa ne alarmam in ceea ce priveste igiena noastra psiho-emotionala? Cui putem cere ajutor? Ce impact poate avea asupra jobului nostru un psihodiagnostic?

Pff, ce intrebare frumoasa, igiena psiho-emotionala ar trebui sa fie un obicei de preventie a sanatatii, exact asa cum spalatul zilnic pe dinti este o regula ce se invata inca din copilaria mica. Psihicul, asa cum ne-a invatat dl. I Duvac,  este „integratorul organismului uman”. Nu ar trebui sa astepteti ca acesta sa fie afectat ca sa te ingrijorezi pentru igiena psiho-emotionala, asa cum nu astepti sa se carieze dintele ca sa te speli pe dinti.

Recomand sa se apeleze la psihoterapeut inainte ca stresul zilnic sa ne afecteze psihicul. Ai semne de anxietate sau de depresie? Vorbeste cu un psiholog, fa un test. Vorbeste cu psihoterapeutul tau despre evenimentele din viata ta care te incarca emotional. Ei sunt specialistii care te pot ajuta. Trebuie doar sa gasesti unul cu care sa rezonezi si sa poti stabili o relatie terapeutica.

Un psihodiagnostic, categoric poate afecta performanta noastra la serviciu in multe feluri. De fapt aceasta este definitia patologiei, disfunctionalitate in viata sociala, in familie sau la job. Oboseala cronica si lipsa capacitatii de concentrare sunt de obicei primele si cele mai frecvente simptome care se observa la serviciu in cazul unei persoane cu psihodiagnostic. In functie de afectiune apar si celelalte manifestari, mai diverse. In final, calitatea muncii prestate scade, cresc erorile, scade volumul de sarcini corect duse la capat, timpul necesar indeplinirii sarcinilor din fisa postului creste, tensiunile in colectiv cresc, conflictele cu colegii si cu managementul se accentueaza. De aici se ajunge usor la evaluari proaste, la excluderea din colectiv si pierderea postului. Da, un psihodiagnostic poate duce la pierderea jobului. Un motiv in plus sa apelezi la specialisti inainte de a claca.

  • Cum vezi tu procesul acesta de observare a lumii interioare si de armonizare inainte de a reactiona in lumea exterioara?

Acceptarea si adaptarea continua la realitatea concreta este singurul mod sanatos de a trai. Aceasta ar trebui sa fie reactia armonioasa a individului, la realitatea concreta exterioara, acceptare si adaptare. Cand insa lumea noastra interna nu poate accepta lumea exterioara, psihicul cedeaza, se sparge in mii de cioburi. Doare. Apare patologia, schizofrenia.

Stii care este mantra mea in terapie? Cum vad eu armonizarea lumii interioare cu lumea exterioara? O sa va dau o varianta usor ezoterica. Mantra mea este: Viseaza, Armonizeaza, Conecteaza!

Visand, creez. Imaginez o lume ideala si ma conectez la Creator (indiferent cum vrei sa-l numesti, Dumnezeu, Univers sau altfel) si lansez o intentie incarcata de emotii.

Armonizand, aliniez mintea si corpul. Obiceiurile zilnice si tehnicile psiho-energetice din practica personala imi sunt aici cele mai bune instrumente de lucru. Aliniez mintea, energia si corpul, realitatea fizica.

Conectand, las loc sacrului sa se manifeste, consacru, sfintesc si astept coborarea in material a intentiei initiale.

Asa am inteles eu sa procedez. Pentru unii, pentru mine functioneaza. Pentru tine? De fiecare data sunt curioasa ce functioneaza pentru clientul meu?

  • Pana la ce varsta putem schimba lucruri la noi? Consideri ca procesul schimbarii este diferit in randul educatorilor?

Momentul in care nu mai schimbi lucruri la tine este momentul in care te-ai oprit din miscare. In realitatea aceasta fizica, a nu te misca inseamna lipsa de viata, moarte. Cat esti viu emotional, psihic, incearca sa schimbi lucruri la tine. Iar daca esti educator, ai o datorie morala sa tii pasul cu vremurile, cu copiii pe care ii educi si cu ultimele descoperiri ce au aparut in materia pe care o predai. Fireste ca va trebui sa te schimbi in permanenta ca sa tii pasul cu viata.

  • Cum ne impacam cu imperfectiunea?

Greu, greu. Am vazut ca marea majoritate a clientilor mei nu-si accepta cu usurinta imperfectiunea. A fi imperfect, trezeste in emotionalul nostru frici. Frica de a fi respins, de a nu fi suficient, de a nu merita sa fii iubit de persoanele de atasament. Asa ni s-a spus in copilaria mica. Esti un copil rau daca nu faci perfect exact ceea ce se asteapta de la tine. Si cine vrea sa fie respins pentru ca nu este perfect? Eu nu. Si nici tu, nici clientul. Nici copilul si nici educatorul. Si atunci traim intr-o societate de oameni care se vor perfecti fara sa reuseasca. Propria imperfectiune este ea insasi o spaima, pe care incercam sa o ascundem sub masca sociala. Si cu cat masca sociala este mai perfect construita, cu atat pierdem din autenticitate si renuntam la sine, la puterea personala pe care o dam societatii, mai exact conventiilor sociale.

Ne putem impaca cu imperfectiunea, cunoscandu-ne pe noi insine profund in toata frumusetea vulnerabilitatii noastre. Recuperandu-ne autenticitatea si acceptand vulnerabilitatea proprie in fata celuilalt. Acesta este insa un proces anevois si care necesita mult, mult curaj, hotarare si credinta.

  • Cum abordam victimizarea si neputinta manifestata de unii educatori in raport cu beneficiarii si cu sistemul de educatie?

Cam la fel cum o abordam in cazul terapeutilor. Nu esti cu adevarat nici un terapeut bun, nici un educator bun, daca nu ti-ai rezolvat propriile probleme, adica daca nu ai iesit din postura de victima. Postura de victima nu este o postura de putere din care sa poti actiona corect si eficient spre educarea beneficiarilor tai. Pentru binele tau si al beneficiarilor tai, iti recomand draga educatorule, cu toata blandetea, du-te la terapie si recupereaza-ti accesul la resursele interioare. Apoi, eficienta ta ca educator va creste in mod miraculos. Vei relationa altfel cu benefiarii tai, dar si in viata personala.

  • Pana la ce punct putem valorifica nevoia de validare si cand devine nesanatoasa in meseria de dascal?

Daca nevoia de validare depaseste limitele unui feedback operativ si sanatos, eficient, putem vorbi despre o problema de dezvoltare personala nerezolvata. In astfel de cazuri se recomanda terapie pentru rezolvarea relatiilor cu parintii.

  • Cum ai structura un manual de igiena psiho-emotionala pentru dascali?

Un manual de igiena psiho-emotionala? Nu stiu. Nu m-am gandit suficient la aceasta. Probabil as dedica un capitol obiceiurilor zilnice – igiena somnului, alimentatia, hidratarea, miscarea fizica, contactul cu natura, tehnici de relaxare si meditatie. Un stil de viata sanatos este fundamentul unui psihic echilibrat, mai rezilient. Un capitol as dedica unor notiuni de baza de neurostiinta, care sa familiarizeze educatorul cu principalele procese neuro-psihice. Un capitol ar trebui sa vizeze dezvoltarea personala, rezolvarea traumelor personale, a relatiei cu parintii, cu sinele, rezolvarea imaginii de sine, necesitatea terapiei, a unui terapeut personal si a igienei psiho-emotionale regulate. Un capitol as dedica distorsiunilor cognitive, educatiei emotionale, explicarea triadei gand-emotie- comportament. Un alt capitol l-as dedica comunicarii asertive/comunicari nonviolente si relatiilor interpersonale, ca piloni ai echilibrului emotional. Aici as vorbi si despre triada victima-agresor-salvator si un pic de analiza tranzactionala.

  • Care este cel mai mic pas pe care il pot face educatorii pentru a avea o o viata interioara linistita?

Cheia este exact igiena psiho-emotionala. Draga, educator, zambeste cu incredere, cu convingerea ca aici si acum  ca totul este exact asa cum trebuie, indiferent de etichetele pe care le atribuim noi conjuncturii. Nu iese acest exercitiu? Suna un terapeut si fa o programare. Acestia sunt cei mai mici patipe care ii poti face pentru viatata interioara.

Interviul a fost acordat pentru cititorii cartii „Tezaur de greseli. Ghid de supravietuire pentru profesori” despre a carei aventura puteti afla mai multe ∴AICI∴