• Ce ai vrea sa stie cititorii despre tine?

Cred ca primul lucru si cel mai important este acela ca am fost si eu cadru didactic. Inteleg la fel de bine ca dumnealor nevoile si dificultatile pe care le poti intalni atunci cand porti acesti papuci.

In prezent sunt psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala desi initial m-am format ca asistent social cu competente in sanatate mintala. Am lucrat mai intai ca psiholog pentru copii iar acum lucrez exclusiv cu adulti.

Altfel, sunt un om care se straduieste sa nu faca rau, cel putin intentionat pentru ca neintentionat toti devenim cei rai din povestea cuiva care are ranile deschise.

  • Care sunt capcanele identificarii cu rolul de salvator?

Oh, cred ca sunt multe. Le voi enumera pe cele care imi vin primele in minte:

– neglijarea propriei persoane, atunci cand te uiti prea mult la celalalt nu iti mai ramane timp sa te uiti la tine;

– ajutorul pe care il oferi nefiind solicitat si care poate fi perceput drept abuz;

– iluzia ca ceilalti depind de tine si supraresponsabilizarea in acest sens;

– sentimentul de superioritate- crezi ca experienta si formarile tale te fac supraom;

– oboseala, euizarea, burn-out ul;

– neglijarea relatiilor care fac cu adevarat diferenta in viata salvatorului- intotdeuna am considerat ca filantropia ar trebui sa inceapa acasa;

  • Cum recomanzi sa abordam greselile de care devenim constienti?

Cred ca greseala este greseala atunci cand nu invatam nimic din ea altfel este cu siguranta experienta.

  • Cum anume ne dam seama ca abuzam de puterea noastra in relatiile cu copiii? Dar in relatiile cu egalii?

Aici cred ca este important sa nu ne uitam scopul. Scopul este acela de a-i invata pe cei mici cum sa gandeasca nu ce sa gandeasca iar in relatiile cu egalii sa nu uitam sa punem semnul egal cu adevarat intre noi pentru a functiona ca o echipa.

Daca simtim ca nu am pus egal intre noi si ceilalti ori ca impunem propriul stil de gandire doar pentru ca profesia ne-o permite atunci putem vorbi despre abuz.

Cea mai sanatoasa forma de relationare este aceea in care atat cei mici cat si egalii ne respecta si in niciun caz nu le este teama de noi.

Cand teama inlocuieste respectul atunci cu siguranta gresim undeva. Bunul simt nu este de neglijat aici.

  • Cu totii avem momente de incontinenta emotionala. Ce recomanzi in tratarea acestui tip de incontinenta? Cum ne autoreglam emotional?

In primul rand este foarte util sa stim ca emotiile sunt diferite de actiuni, de comportament. Noi nu suntem emotiile noastre. Emotiile vin si pleaca. Important este ce facem cu ce simtim. Sa ne autoreglam emotional inseamna mai intai sa ne recunoastem emotia, sa intelegem ce anume ne transmite despre noi si despre viata si apoi sa alegem constient sa o folosim in avantajul nostru si al relatiilor noastre.

Ex.: atunci cand sunt la scoala si simt o emotie puternica cum ar fi furia pot folosi urmatorii pasi:

  1. Identific emotia si o accept: acum ma simt furios (imi creste pulsul, ma incalzesc, ma inrosesc)
  2. Identific gandul: copiii nu ma asculta, am o clasa cu copii ce manifesta comportamnete agresive, pe diriginta de la a VIII-a o asculta copiii etc.
  3. Imi urmaresc reactiile in corp si impulsul de a actiona
  4. Imi amintesc de rolul si obiectivul meu la clasa, aman actiunea, in furie cel mai bun medicament este: bate fierul cat e rece
  5. Imi reglez respiratia, capat autocontrol
  6. Actionez in avantajul meu si al celor pentru care sunt responsabil intelegand ca eu sunt adultul, modelul de dorit.
  7. Ma recompensez pentru abilitatea de a-mi gestiona emotiile puternice.
  • Cand ar trebui sa ne alarmam in ceea ce priveste igiena noastra psiho-emotionala? Cui putem cere ajutor? Ce impact poate avea asupra jobului nostru un psihodiagnostic?

Ganduri de suicid, dispozitie trista, plans facil, pierderea in greutate sau ingrasatul excesiv, insomnii, epuizare fizica si psihica, dificultati de concentrare, pierderea interesului fata de activitatile care in mod normal produc placere, ingrijorare excesiva, neliniste, palpitatii, tensiune excesiva sunt motive serioase de alarma. Cei mai indicati in astfel de cazuri sunt psihologul ori psihiatrul. Uneori echipa formata dintre cei doi este obligatorie.

Eu cred ca un psihodiagnostic nu ar trebui sa aiba niciun impact asupra niciunui job. Si poate ar trebui cu totii sa trambitam mai mult acest aspect.

  • Cum vezi tu procesul acesta de observare a lumii interioare si de armonizare inainte de a reactiona in lumea exterioara?

Eu cred ca procesul de observare a lumii interioare este o obligatie fata de propria persoana. Cred ca atunci cand reusesti sa te uiti la tine devine imposibil sa nu fii parte dintr-o lume mai buna. Te mentine viu si util pentru tine si ceilalti. Este ca si cum ai salva un copac care urmeaza sa se usuce iar el va oferi mai departe oxigen, umbra, fructe.

  • Pana la ce varsta putem schimba lucruri la noi? Consideri ca procesul schimbarii este diferit in randul educatorilor?

Neuroplasticitatea ne confirma ca putem schimba lucruri la noi pana murim. Viata in sine inseamna adaptare si evolutie. Cred ca in momentul in care refuzam sa ne adaptam nu mai muscam din viata, doar existam. Si da, cred ca procesul schimbarii este diferit in randul educatorilor pentru ca beneficiem de cea mai utila unealta: copiii.

  • Cum ne impacam cu imperfectiunea?

Atunci cand spui om spui imperfectiune. Suntem cu totii formati atat din calitati cat si din defecte. Eu cred ca nu imperfectiunea este probema si mai curand faptul ca nu ne suportam imperfecti.

  • Cum abordam victimizarea si neputinta manifestata de unii educatori in raport cu beneficiarii si cu sistemul de educatie?

Victimizarea si neputinta sunt extrem de pacatoase si seducatoare. Un om care exerseaza mult rolul sau de victima te aspira, te atrage in povestea si in suferinta sa subiectiva. Aici cred ca este foarte importanta imunitatea emotionala. Practic sa inteleg suferinta celuilalt dar sa nu-mi permit sa simt la fel.

  • Pana la ce punct putem valorifica nevoia de validare si cand devine nesanatoasa in meseria de dascal?

Nevoia de validare exista in noi toti. Cred ca problematic poate deveni atunci cand ma identific atat de mult cu meseria mea pana ma confund cu ea si este singura sursa de validare.

  • Cum ai structura un manual de igiena psiho-emotionala pentru dascali?

L-as structura in 3 capitole

  1. Cum a fost pentru mine sa fiu copilul parintilor mei si elevul profesorilor mei?
  2. Un educator bun face pentru elevii sai ceea ce fac un parinte bun pentru copiii sai
  3. Jobul meu-destinul lor
  • Care este cel mai mic pas pe care il pot face educatorii pentru a avea o o viata interioara linistita?

Sa se impace cu copilul interior, sa fie blanzi si sa se ierte.

Interviul a fost realizat pentru cititorii cartii „Tezaur de greseli. Ghid de supravietuire pentru profesori” despre a carei aventura puteti afla mai multe ∴AICI∴