Baile de padure, forest bathing sau, in original, shinrin-yoku, sunt un concept japonez care te indeamna sa inmagazinezi toata experienta din jurul tau cand esti intr-o padure. Cu toate simturile. Sa mirosi flori, sa simti vantul cum iti flutura genele, sa auzi triluri de pasari, sa gusti o fraguta. Sa fii prezent in propria-ti experienta, cum rar mi se pare ca mai putem fi, printre notificari, chaturi de grup, zoomuri, stiri despre pandemii sau razboaie.
Ultimii doi ani nu au fost cei mai usori, si e previzibil ca nici al treilea, cireasa de pe primii doi, nu se lasa mai prejos. In contextul asta, mi se pare de aur conceptul, dar si faptul ca japonezii l-au introdus, ca o meditatie mobila printre arbori, in programul lor national de sanatate. Iar pe masura ce locuitorilor li s-a recomandat sa treaca prin „bai de padure”, statul a comandat in paralel studii privind beneficiile de care se bucura oamenii care petrec timp in natura.
Cercetarile acestea au aratat ca, in timp, (si) datorita sesiunilor de bai de padure, functiile cardiovasculare, neuroendocrine, metabolice sau imunitare s-au imbunatatit. Concret, hormonii asociati stresului au ramas la un nivel scazut chiar si la o luna dupa o baie de padure. Starea emotionala a oamenilor s-a imbunatatit si padurile au atenuat stari de anxietate si depresii.
Practica japoneza e doar un reminder ca, dincolo de 10.000 de pasi facuti intr-o padure si inventariati intr-un ceas, ar fi fain sa incercam si practica constienta si contemplativa a cufundarii sinelui in ce vede, aude, miroase sau atinge intr-o padure sau in orice mediu natural. Poti sa intri in profunzimea conceptului si citind cartea Your guide to forest bathing.
Primavara asta cu siguranta o sa avem nevoie (si) de mai multe bai de padure, pentru ca, daca noi nu avem grija de noi, o sa continuam sa pretindem in toate contextele sociale ca suntem bine si ca putem avea grija de altii, pana cand n-o sa mai putem. Ceva ce incerc sa-mi amintesc si eu zilnic.
Natura te va ajuta sa fii mai limpede si sa te centrezi cand vor incepe toate notificarile sa sune. Sau sa le ignori cinstit cand ai nevoie.
Uite cateva ganduri pentru mai mult zen in incursiuni viitoare.
🌲 Nu e nevoie sa mergi in cele mai indepartate locuri ca sa poti vorbi de o iesire in natura. Cauta gradinile botanice.
🌲 Exploreaza, exploreaza. Daca ajungi intr-un loc nou, cu un deal nou, vezi cum arata lumea de pe el sau unde duc cararile din jur.
🌲 Cand reusesti sa iesi din oras si cauti o conexiune, o baie de padure sau mai multe, recomand sa-ti iei cel putin doua zile. Traficul dus-intors poate stoarce entuziasmul capatat in trei ore in padure. Da-ti timp si imbaiaza-te cum trebuie.
🌲 Incearca sa lasi telefonul pe modul avion sau sa inchizi netul, daca nu astepti mesaje urgente. E din ce in ce mai greu, stiu, dar fii acolo. Poze poti posta si dupa.
🌲 Daca pleci pe contemplat si pe imersiune, cum ne-am inteles, si nu pe performanta sportiva, alege un traseu de numai cativa kilometri, ca sa te poti opri des. Sa poti da zoom in pe o scoarta de arbore, pe o gaura in pamant sau pe un miros. Sa poti descrie la intoarcere padurea, muntele, cerul unei persoane care nu aude, nu miroase si nu distinge culori.
🌲 Nu cauta sa bifezi obiective si adapteaza-te felului in care se asaza si ziua, si seara.
Natura te invata sa fii OK si cu esecurile, dar si cum sa te intorci mereu, putin mai pregatit.
Material preluat din newsletter-ul Concentrat at revistei DoR (Decat o revista)
Ii poti scrie oricand Ancai Iosif, autoarea materialului, la anca.iosif@dor.ro, cu intrebari despre munti, trasee, echipament sau altele mai filosofice. Si poti sa te abonezi si la Re:Mediu, newsletterul in care povestesc despre natura.