Oamenii „prea drăguți”: golul pe care îl umplem cu grija altora

Ce înseamnă să fii un om „prea drăguț”

O femeie intră în cabinet și spune că s-a pierdut, că nu mai are chef de viață, că simte un nod în gât continuu, de care nu reușește să scape. Lucrează de ani buni într-un domeniu dominat de bărbați, a învățat mereu pe cont propriu, a dus vina pentru greșeli făcute exact așa cum a fost învățată de alți colegi și își dorește doar să pună capul pe pernă liniștită, știind că și-a făcut treaba cum trebuie. Ceva o mănâncă din interior, un gol care se amplifică în anumite zile, și caută o scăpare pe care încă nu o găsește.

Recunosc acest tipar în multe femei și bărbați care ajung la mine în cabinet, purtând povești diferite, o mamă care se învinovățește pentru un divorț la care au contribuit doi oameni, o femeie care duce singură povara unei căsnicii unde iubirea s-a stins independent de ea, un părinte care se simte responsabil pentru fiecare lacrimă a copilului din timpul unei separări. Le spun oameni „prea drăguți”, un termen care numește exact felul lor de a sta în lume, cu inima larg deschisă și cu granițele plecate la plimbare.

Poartă în ei o vinovăție formată și din alegerile altora, dar o simt ca pe un verdict strict personal, ca și cum orice rupere din jurul lor ar dovedi o lipsă a lor. Corpul lor ia cuvântul acolo unde mintea a ajuns la capătul explicațiilor, prin insomnii, prin palpitații, prin epuizare care se instalează ca stare de fond. Stau în prag, cu o mână întinsă spre plecare și una care ține ferm de tocul ușii, iar acest prag devine centrul suferinței lor mai mult decât orice decizie ar putea fi. Ajung la mine adesea după un drum lung, prin o terapie anterioară care a lăsat gustul unei nepotriviri pentru că drumul s-a împotmolit într-o grăbire spre rezolvare. Dincolo de întrebarea pe care o rostesc cu voce tare, caută de fapt o recunoaștere, confirmarea că felul lor de a simți are sens și loc la lumină.

Psihologia pozitivă a găsit, în 2019, un nume științific pentru oamenii cu adevărat generoși, prin cercetarea lui Scott Barry Kaufman și a colegilor lui, care au construit Light Triad Scale, o unealtă gândită ca imagine în oglindă a temutei triade întunecate, narcisism, machiavelism și psihopatie subclinică. Light Triad Scale măsoară trei trăsături, Kantianism, tratarea celuilalt ca scop în sine, Umanism, respectul pentru demnitatea fiecărei persoane, și Credința în Bunătatea Umanității, convingerea că oamenii au în centru un sâmbure bun. Kaufman numește oamenii cu scoruri mari la acest test sfinți de zi cu zi, persoane a căror generozitate pornește liber, dintr-o alegere hrănită de valorile proprii, ca o sursă care curge singură, la timpul ei.

Aici apare punctul cel mai interesant pentru cine se recunoaște în portretul oamenilor „prea drăguți”, pentru că mulți dintre ei ar obține scoruri mari la Umanism și la Credința în Bunătatea Umanității, arătând respect autentic pentru ceilalți și o privire caldă asupra lumii, dar motorul din spatele generozității lor poartă altă poveste. Generozitatea sfântului de zi cu zi, în viziunea lui Kaufman, curge dintr-un preaplin ales liber, în timp ce generozitatea oamenilor „prea drăguți” curge adesea dintr-o teamă veche de abandon sau dintr-o vină moștenită încă din copilărie, o formă de protecție îmbrăcată în hainele bunătății. Cercetătoarea traumei Pete Walker a numit acest tipar reacția de îmbunare, alături de luptă, fugă și înghețare, un fel de supraviețuire prin mulțumirea constantă a celuilalt, activată automat în fața oricărui semn de conflict sau respingere. Diferența dintre cele două tipuri de bunătate stă în libertatea din spatele gestului, chiar dacă gestul din exterior arată identic, o libertate pe care oamenii „prea drăguți” o recuperează treptat, în terapie, pe măsură ce învață să aleagă darul, în loc să îl ofere din reflex.

Lucrez cu oameni „prea drăguți” în ședințe individuale, la cabinetul din Buzău, online sau în aer liber, în parcul Crâng din Buzău. Pentru cine găsește sprijin mai ușor alături de alți oameni cu tipare asemănătoare, grupurile de terapie oferă acest spațiu comun, iar pentru cine vrea întâi să exploreze tema pe cont propriu, resursele scrise rămân un punct bun de plecare. Firul acestui tipar continuă și în edițiile de pe Pe cont propriu, acolo unde școala și terapia se întâlnesc constant.

Cele 12 întrebări din Light Triad Scale

Studiul lui Scott Barry Kaufman, David Bryce Yaden, Elizabeth Hyde și Eli Tsukayama, publicat în 2019 în Frontiers in Psychology, a ajuns la o formă finală de 12 întrebări, grupate în cele trei dimensiuni ale testului.

Pentru Credința în Bunătatea Umanității:

• Tind să văd partea bună din oameni.
• Am încredere că ceilalți se vor purta corect cu mine.
• Cred că oamenii sunt, în majoritate, buni.
• Iert repede pe cei care m-au rănit.

Pentru Umanism:

• Îi admir pe ceilalți.
• Aplaud reușitele altor oameni.
• Îi tratez pe ceilalți ca pe ceva valoros.
• Îmi place să ascult oameni din medii diferite de al meu.

Pentru Kantianism:

• Prefer onestitatea în locul farmecului.
• Mă simt confortabil doar atunci când relația cu ceilalți rămâne lipsită de manipulare.
• Mi-aș dori să rămân autentic chiar dacă asta mi-ar afecta reputația.
• Când vorbesc cu oamenii, gândul la ce aș putea obține de la ei apare rareori.

Întrebări frecvente

Ce este Light Triad Scale și ce legătură are cu oamenii „prea drăguți”?

Light Triad Scale este un test de personalitate creat în 2019 de psihologul Scott Barry Kaufman și colegii lui, gândit ca reflectare pozitivă a triadei întunecate din psihologie. Testul măsoară trei trăsături, Kantianism, Umanism și Credința în Bunătatea Umanității, toate legate de o orientare autentică de grijă și respect față de ceilalți. Oamenii „prea drăguți” se apropie adesea de aceste trăsături prin felul lor de a trata pe fiecare cu demnitate, însă generozitatea lor pornește dintr-o teamă veche sau dintr-o vină moștenită, mai degrabă decât dintr-o alegere liberă.

Ce înseamnă termenul oameni „prea drăguți”?

Termenul oameni „prea drăguți” numește persoanele care pun constant nevoile celorlalți înaintea propriilor limite, până ajung la epuizare fizică și emoțională. Poartă o vinovăție formată și din alegerile altora, simțită totuși ca eșec personal, și rămân adesea în praguri, între dorința de plecare și nevoia de apropiere. Corpul lor duce greutatea acestui tipar prin insomnii, palpitații sau alte semnale fizice, acolo unde mintea a rămas la capătul cuvintelor.

De ce apar simptome fizice la persoanele care pun mereu nevoile altora înaintea propriilor nevoi?

Corpul preia mesajul emoțional atunci când mintea a epuizat toate explicațiile și justificările posibile pentru o situație greu de dus. Insomniile, palpitațiile, durerile de cap sau tensiunea musculară constantă devin limbajul prin care organismul semnalează o povară purtată prea multă vreme nespusă. Acest tipar apare frecvent la persoanele care amână constant propriile nevoi pentru grija față de ceilalți, până când corpul găsește o cale proprie de exprimare.

Cum diferă bunătatea autentică de bunătatea născută din frică?

Bunătatea autentică, descrisă de cercetarea Light Triad, pornește dintr-o alegere liberă, dintr-un preaplin interior care se revarsă spre ceilalți în mod firesc. Bunătatea născută din frică funcționează ca o formă de protecție, o strategie de supraviețuire numită în literatura despre traumă reacția de îmbunare, activată automat pentru evitarea conflictului sau a respingerii. Diferența devine vizibilă în special în urmări, gestul ales lasă energie și satisfacție, iar gestul din frică lasă epuizare și resentiment ascuns.

Ce metode de terapie ajută la desprinderea din tiparul oamenilor „prea drăguți”?

Modelul Internal Family Systems oferă o cale de întâlnire cu Părțile interioare care poartă frica veche de abandon sau vina moștenită, pentru o relație nouă cu ele. EMDR ajută la procesarea amintirilor timpurii care au format tiparul, acolo unde acesta își are originea reală. Practicile de mindfulness sprijină observarea impulsului de a mulțumi pe cineva înainte ca acesta să se transforme automat în acțiune, redând treptat libertatea de a alege.