O să redau observațiile unei mame adunate timp de un an, după ce băiatul ei cel mare a suferit un episod de destructurare psihică, o formă in extremis de apărare a psihicului, numită psihoză.
Zic să nu le trecem cu vederea și să ținem cont de ce scriu specialiștii: și anume că nimeni nu este exceptat de la un episod psihotic, indiferent de nutrițienții pe care îi consumă sau de sumele din cont. Psihoza nu alege după calculele noastre.
„Psihoza poate arăta înspăimântător însă e doar o distorsiune a creierului care poate fi depășită, firește, cu un regim de viață foarte echilibrat, cu suportul familiei și cu tratament terapeutic (psihoterapie individuală, terapie ocupațională, art terapie) și psihiatric, pe care e vital să îl ia.
Ce aș fi avut eu nevoie să-mi spună cineva la primul episod psihotic:
1. În episoadele psihotice mor neuroni, așa că e foarte important ca ele să fie prevenite și să fie cât mai din pripă tratate psihiatric.
2. Nu este vina părintelui/a mamei – psihoza este o stare destructurantă a psihicului, la care se ajunge printr-o serie de factori uneori aleatorii când sinele sănătos nu mai are resurse și mecanismele de apărare de primă linie nu mai funcționează.
3. 99% din cazuri, episodul psihotic se face pe nopți pierdute, așadar e nevoie de focus de somn și calitatea lui.
4. E foarte important să înțelem că nimic din ceea ce face/spune o persoană în episodul psihotic, nu e coerent și că nu vorbește, de fapt, acea persoană ci condiția psihică fracturată, așa că e nevoie de multă răbdare și de suport pentru persoanele apropiate, ca să poată rămâne prezenți și cât mai liniștiți până când omul pe care îl iubesc se va reînchega și va putea să vină la interval în relație. Până atunci să nu o luăm în tragic și să ne imaginăm că vorbim cu un copil foarte foarte mic, care are nevoie de multă blândețe și liniștire.
5. Un om în episod psihotic e un om foarte foarte speriat – agresivitatea vine din acea frică teribilă, sistemul nervos pur și simplu colapsează mai jos de starea de îngheț și poate apărea agresivitatea din pricina faptului că persoana reacționează din zona de supraviețuire, unde real simte în interiorul ei, că se află într-un pericol iminent.
6. Psihoza este pentru psihic întocmai ca o fărâmițare, fix cum ar fi un os al mâinii făcut țăndări – până nu se resudează persoana nu poate folosi mâna să facă nimic. Așadar e foarte important să nu se pună nicio presiune pe acel om, să nu i se ceară să funcționeze normal.
7. E vital ca părinții /aparținătorii să primească și ei suport de la familia extinsă, de la prieteni/comunitate și de la persoane specializate – psihoterapeuți. Doar având grijă de ei și de echilibrarea sistemului lor nervos pot să fie prezenți suportiv pentru cel afectat de psihoză.
8. Tratamentul medicamentos e foarte posibil să fie pe viață, însă, în cel mai bun caz, va fi pentru câțiva ani buni. E foarte important ca persoana care ia tratament să știe asta, să nu fie dusă cu zăhărelul. Uneori medicația prescrisă inițial nu va funcționa optim și trebuie ajustată sau chiar schimbată însă psihiatria modernă e destul de avansată și există destule variante de tratament care susțin echilibrul chimic cerebral cu succes, aducând o calitate aproape normală a vieții.”
Mulțumesc, Arina!