Cu o experienta de 17 ani la catedra, psihoterapeuta si profesoara Carmen Neagu a scris un ghid de supravietuire pentru dascali. La inceput de cariera aceasta a avut momente in care nu mai voia sa mearga la scoala si depresia incepuse sa se instaleze. A vrut sa impartaseasca din experienta ei prin care a transformat „supravietuitul” in „trait” in volumul ce va ajunge la public luna viitoare. Profesoara va incepe si o serie de intalniri cu colegii ei, fata in fata si online, pentru a le explica mai multe despre resursele din carte.
Stresul de la catedra ii face pe profesorii tineri sa renunte la profesie. O arata un studiu realizat in 2017 de doua profesoare de la Universitatea de Stat Tiraspol. Totodata, gradul crescut al stresului profesorilor ii afecteaza si pe cei din jur, in special pe elevi care incep sa dezvolte sentimente de vinovatie sau frustrare.
Printre factorii de stres identificati, cei mai des intalniti sunt: salarizarea scazuta – 78%, programul supraincarcat – 72%, conditii inadecvate, indeosebi in mediul rural – 67%, conflictele – 66% si scaderea motivatiei elevilor – 61%. Apoi, apar problemele medicale: cresterea tensiunii arteriale, aparitia insomniilor, oboseala cronica, durerile de cap etc.
Carmen Neagu, profesoara de engleza si psihoterapeut, a vrut sa-si ajute colegii, pornind de la propria experienta, sa invete sa-si gestioneze emotiile si sa-si creasca starea de bine. Intr-un interviu pentru Scoala 9, aceasta a explicat ce a insemnat stresul profesional pentru ea si care au fost metodele de a-l reduce.
Scoala 9: Ce v-a determinat sa fiti profesoara, ce v-a atras catre profesie?
Carmen Neagu: Nu o sa folosesc cliseul cum ca imi plac copiii. Nu este asta motivul. Adica imi plac copiii, dar nu este motivatia mea de baza. La suprafata am vazut ca intotdeauna m-au atras spre aceasta meserie profesorii mei. De exemplu, deseori cand vorbesc de originile mele ca profesor o mentionez pe profesoara mea de limba engleza din gimnaziu pe care nu pot sa mi-o scot din minte si asta nu datorita modului ei de a preda sau accentului ei, ci datorita aspectului ei, cat de ingrijita era. Mereu asteptam sa inceapa ora cu dumneaei ca sa vad cum se imbraca de data asta, daca isi pune cizmele roz pe care eu le admiram.
Deci a fost o influenta feminina. Daca ma duc si mai in spate de atat mai gasesc o influenta feminina, pe doamna mea invatatoare. Aici m-a influentat foarte tare blandetea si dragostea cu care ne-a primit pe toti. De fiecare data cand ma gandesc la ea, simt ca ma invaluie o caldura.
„Expertul in burnout care nu stie ca traieste burnout-ul”
Ce v-ati fi dorit sa vi se spuna despre aceasta profesie inainte sa incepeti sa o profesati? Au fost astfel de surprize?
Nu, eu consider ca profesorii mei m-au pregatit foarte bine, mai ales profesorii din Liceul Pedagogic. Nu a fost nimic romantat, am avut si practica comasata in care efectiv am experimentat cum este sa intri intr-o clasa cu 30 de elevi la o varsta foarta frageda.
Ce as fi vrut sa stiu si nu am stiut, iar asta nu o pot pune pe umerii dascalilor mei, este o frustrare a mea, care tine de egoul meu. Nu pot sa-mi explic nici acum cum a fost posibil sa ajung la 40 de ani, sa cunosc atat de multa metodica si atat de mult class management si sa nu stiu mai nimic despre managementul meu intern. Despre cum ma pot eu ocupa de lumea mea interioara, de sanatatea mea psiho-emotionala. Asta la mine da cu minus.
Am inteles ca la un moment dat nu mai voiati sa veniti la scoala. Cum ati ajuns in punctul asta?
Ca orice expert in burnout, care nu stie ca traieste burnout-ul, in cazul meu era ceva ce nu mai puteam sa mai variez, sa mai nuantez. Au fost multe episoade de burnout care la un moment dat au culminat, si era firesc sa se ajunga aici, cu o depresie, iar in acele momente nu voiam sa merg la scoala, de fapt nu mai voiam sa fac nimic.
Nu pot sa spun ca au fost doar evenimentele din scoala care m-au adus in starea asta. Un om experimenteaza in decursul vietii lui, in medie, cam trei episoade depresive, asa ca putem sa spunem ca eram in grafic. Atunci cand intri in scoala se presupune ca esti plin de entuziasm si destul de motivat incat sa-i motivezi si pe cei care te privesc, dar eu am intampinat probleme. Nu mai puteam sa ma pun la dispozitia celorlalti pentru ca resursele mele erau zero.
„Ceea ce face profesorul este sa respire la suprafata”
Doriti sa publicati „un ghid de supravietuire pentru profesori”. La ce trebuie sa supravietuiasca profesorii?
Profesorul deja supravietuieste. Eu cred ca majoritatea profesorilor sunt in modul de supravietuire. Subtitlul cartii „ghid de supravietuire pentru profesori” contine de fapt o greseala intentionata.
Obiectivul nostru nu ar trebui sa fie sa supravietuim, ci sa vietuim, sa traim. Realitatea este ca ceea ce face profesorul este sa respire la suprafata.
Ce intentionez prin aceasta carte este tocmai sa evidentiez modurile prin care am supravietuit eu in 17 ani de predare si cum m-as uita la acele momente acum, cand mi-am insusit o parte de psihoeducatie si de dezvoltare personala, doar o parte, pentru ca lucrul nu se termina niciodata.
Ce probleme si riscuri intampina profesorii la inceput de drum?
O sa povestesc tot din experienta mea personala pentru ca eu anul trecut am initiat o scoala a debutantilor in care sa abordez subiectele acestea ale inceputului de drum, insa nu am gasit insotitor de drum.
Ce am intampinat eu a fost multa confuzie, discrepanta intre ceea ce invatasem din anumite carti, mai ales publicatii straine, eu fiind profesor de limba engleza si realitatea in clasa, problemele de comportament ale elevilor nu se comparau sub nicio forma, nu exista termen de comparatie intre ce invatasem si ce am gasit efectiv in scoala si lipsa mentoratului. Au fost multe momente in care as fi avut nevoie de un mentor si nu l-am avut.
Asta m-a facut multa vreme sa ma simt singura, o singuratate pe care am dus-o multi ani. Dupa am gasit comunitatile de profesori SuperTeach, Inspire si alte grupuri care s-au format pe Facebook.
„Cu cat venitul este mai redus, cu atat anxietatea este mai crescuta”
Cat dintre problemele emotionale ale salariilor vin din frustrarea salariilor mici?
Sa punem intr-o cutie separata binele financiar al profesorului si acest stres legat de ziua de maine si de bani cred ca este o mare neglijenta. Asadar da, profesorul ca orice om are responsabilitatea masurarii resurselor lui interne, a stresorilor lui interni, dar si a celor externi, printre care se numara si venitul.
O spun studiile ca exista o corelare directa intre anxietatea crescuta si veniturile reduse. Cu cat venitul este mai redus, cu atat anxietatea este mai crescuta. Din aceasta cauza, eu in carte imi asum indemnul pe care il adresez colegilor mei de a-si gasi in afara scolii alte surse de venit, care sa le garanteze o siguranta.
Ca sunt job-uri part-time, ca este un business pe care si-l construiesc singuri sau in echipa, ca sunt niste hobby-uri pe care si le materializeaza si le monetizeaza, este la alegerea lor. Trebuie sa fie preocupati si de gasirea altor resurse pentru ca intr-adevar frustrarea aceasta a banilor poate sa fie foarte mare.
„Nu poti sa dai celorlalti dintr-un izvor secat”
Prin noul proiect de lege a educatiei, se va schimba modalitatea de intrare in sistem si la inceput vor trebui sa faca un an de practica. Gasiti ca e o idee buna, e nevoie de aceasta perioada-tampon?
Da, este nevoie de aceasta perioada. Ea a fost legiferata si in legile anterioare, numai ca ce se intampla si sper sa nu se intample si de data aceasta este sa nu ramana in „coada de peste”, adica sa nu fie pusa in aplicare pana in cel mai mic detaliu.
Trebuie sa se decida cate ore sunt efectiv dedicate acestui program de mentorat, cum sunt platiti mentorii, cate ore din programul mentorului sunt dedicate mentoratului, sunt niste detalii practice pe care pana acum noi nu le-am abordat. Am facut fiecare cum s-a putut, cum a stiut in scoala lui, o forma de mentorat.
Eu imi aduc aminte ca am fost la un curs de mentorat in care am invatat cate documente poate sa includa un portofoliu de mentor, nu despre mentorat. Deci consider ca este necesar, insa trebuie facuta in asa fel incat sa fie eficient atat pentru mentor, cat si pentru cel care este mentorat.
Sper din tot sufletul ca la un moment dat in etapa de debut sa existe o investitie si in dezvoltarea psiho-emotionala a profesorului. Investitie in terapie si in modalitati prin care profesorul stie cine este, stie care este sinele lui profesional, separat de sinele lui personal. Sunt aspecte care i-ar fi de mare ajutor.
De asemenea, prin lege se reitereaza rolul mentorului. Care credeti ca ar trebui sa fie profilul acestuia?
O sa spun din ce as fi avut eu nevoie. As fi avut nevoie de un om cald, bland, empatic, deschis, care sa nu ma judece, sa nu ma critice, care sa-mi dea un feedback. Asta era marea mea dorinta la vremea aceea, sa stiu unde gresesc, nu unde fac bine. Deci o parte importanta din acest profil al mentorului ar fi partea de comunicare si de oferire de feedback. Eu cred ca el este cel care modeleaza viitorul profesorului, ii modeleaza modul de a se exprima si la randul lui, de a da feedback.
Care este cel mai important sfat pe care il puteti da profesorilor la inceput de drum?
Nu o sa dau sfatul asta oricarui debutant, ci o sa i-l dau debutantului din mine. Daca ar fi sa ma intorc la 1 septembrie 2005, cand mi-am inceput cariera de profesor si sa ma intalnesc la intrarea in scoala cu sinele meu profesoral, i-as spune ca face foarte bine ceea ce face si sa continue sa se dedice si sa se implice, dar sa nu uite de el.
Sa aiba mare grija de resursele lor interioare, pentru ca nu poti sa dai celorlalti dintr-un izvor secat. Sa aiba grija sa dea tot timpul, cum zicea o formatoare de-a mea, din galeata, nu din izvor, in asa fel incat izvorul sa aiba intotdeauna apa sa curga.
„Mai intai mi-am pus mie masca de oxigen, iar apoi celorlalti”
In ce masura v-a ajutat psihologia in invatamant?
M-a ajutat foarte mult. Mi-a pus in fata o oglinda prin care nu m-am vazut pana acum. Este foarte greu sa faci schimbari la persoana ta. Consider ca schimbarea este cea mai dorita si cea mai dureroasa in acelasi timp. Si cred ca, daca m-as fi limitat, sa fac cea dea doua facultate, de psihologie, doar la nivel cognitiv, sa inmagazinez niste informatii, impactul nu ar fi fost acelasi.
Insa ceea ce am facut in paralel a fost sa-mi incep procesul meu terapeutic, a fost prima data cand am intrat in cabinetul unui psihoterapeut. Asta cred eu ca a avut mai mult impact asupra mea si evident, odata ce relatia cu mine a suferit modificari, si relatia cu cei din jurul meu s-a imbunatatit.
Sunt greseli pe care am sesizat ca le fac constant, care de fapt sunt mecanismele noastre de aparare. Asa am inceput procesul acesta de a ma descoperi pe mine si a ma transmite mult mai bine in relatiile cu ceilalti, de a-mi comunica mult mai clar nevoile, asteptarile.
In relatiile cu elevii am observat ca sunt mult mai continatoare. Pot sa ofer mai mult spatiu de exprimare elevilor, sa duca mai mult din emotionalitatea lui, pentru ca pot eu sa ma reglez mai bine emotional. Mai intai mi-am pus mie masca de oxigen, iar apoi celorlalti.
Sunteti si facilitor al programului „Mentalitate deschisa in educatie”. Ce inseamna o mentalitate deschisa in acest domeniu? Cum poate fi ea slefuita?
Cei care merg la conferintele SuperTeach si fac parte din comunitatea SuperTeach au posibilitatea sa acceseze acest curs, de „Mentalitate deschisa in educatie”. Este un curs intensiv, care intr-adevar poate sa iti dea peste cap multe din valorile pe care credeai ca le ai si credeai ca sunt si foarte bune.
Ce inseamna pe scurt mentalitate deschisa si nu numai in educatie, dar cu aplicabilitate si in predare, este ca atunci cand eu ma uit la celalalt, celalalt este la fel de important ca si mine. Nevoile mele sunt la fel de importante ca si nevoile lui, visurile mele sunt la fel de importante ca si visurile lui.
In momentul in care eu ma uit la celalalt si il vad ca pe un vehicul care ma poate duce la indeplinirea unui obiectiv, ca pe un obstacol care ma impiedica sa imi ating un anume obiectiv, eu il vad pe celalalt ca pe un obiect si sunt intr-o mentalitate inchisa.
Cand am participat eu la acest curs, bineinteles ca am intrat in sala de curs cu gandul ca eu sunt intr-o mentalitate deschisa, asa cum toti credem, ca suntem deschisi la minte. Totusi, daca stam si analizam, ajungem la concluzia celui care a creat programul ca avem doar sclipiri, doar secunde in care suntem in mentalitate deschisa. In rest, suntem la fel ca toti ceilalti.
Interviul de mai sus a fost publicat pe platforma Școala9.ro si a fost realizat de eleva Bianca Vasile.