Multi presedinti de cluburi sportive nu ezita sa investeasca sume importante de bani pentru a atrage in echipele lor cei mai buni jucatori. Cu toate acestea, exista numeroase exemple de echipe care nu reusesc sa atinga succesul, in pofida unor jucatori talentati. Astfel de situatii se pot datora unui  fenomen social numit initial efectul Ringelmann care acum este cunoscut sub numele de lene sociala. Lenea sociala poate fi definita ca o scadere a efortului individual atunci cand o persoana incearca sa indeplineasca o sarcina in compania colegilor, dovedind ca oamenii au performante mai bune intr-un context individual decat in cadrul unui grup. Desi nu depinde de varsta si sexul participantilor sau de contextul cultural, ea apare mai putin in cazul femeilor si al persoanelor din culturile orientale. Elementele care pot influenta marimea efectului lenei sociale sunt identificarea si evaluarea performantei individuale. O crestere a interactiunilor de grup, coeziunea si aprecierea valorii grupului reduc amploarea lenei sociale. Cu toate acestea, concurenta, care reprezinta o variabila majora in sport, nu a fost luata in considerare de catre cercetatori in procedurile lor experimentale. In ultimele decenii a existat doar un singur studiu care a utilizat aceasta variabila, si anume Hardy si Latané (1988) au investigat lenea sociala in context competitional. Ei au identificat un efect de lene sociala atunci cand majoretele actionau ca si cum concurau intr-un grup, insa concurenta nu le-a afectat performanta.

Factori care influențează lenea socială

Intr-un studiu recent, Shepperd si Taylor (1999) au descoperit ca participantii muncesc din greu cand percep ca exista o legatura intre performanta individuala si performanţa de grup. Plecand de la aceasta sugestie, propun o interventie care sa identifice acele elemente ale contextului competitiv care pot diminua lenea sociala. Situatia competitionala ar trebui manipulata in asa fel incat o echipa sa concureze impotriva unei alte echipe de acelasi calibru sau de calibru superior. Presupun ca in cazul competitiei dintre doua echipe cu niveluri aptitudinale similare sau foarte apropiate, participantii vor crede cu tarie in puterea lor de a castiga si vor depune efort care sa duca la reusita. Prin urmare, nu vad cum ar fi posibil ca lenea sociala sa apara in acest context competitional. In schimb, in cazul in care concureaza doua grupuri cu niveluri aptitudinale diferite, echipa cu abilitati inferioare ar trebui sa perceapa sarcina ca fiind  prea dificila, lucru care ar induce sportivilor ideea de infrangere. Astfel, sarcina ar fi perceputa ca fiind mai putin atractiva, iar sportivii si-ar reduce efortul si nu s-ar mobiliza. De aceea, cred ca lenea sociala ar aparea intr-un asemenea context competitional. Cu toate acestea, daca competitia si asteptarile echipei privind performanta influenteaza atitudinea sociala, interventia risca sa neglijeze directia relatiilor dintre competitie si asteptari. De exemplu, competitia influenteaza lenea sociala in mod direct sau asteptarile echipei privind performanta reprezinta mediatorii relatiei competitie-lene sociala? Cu alte cuvinte, trebuie avut in vedere ca interventia sa delimiteze ce anume sau cat anume din competitie ar putea sa induca si sa reduca in acelasi timp lenea sociala.

Manipularea contextului competitional

Intrucat lenea sociala depinde de factorii motivationali, un alt cadru relevant pentru intelegerea acest fenomen ar putea fi conceptul de auto-handicap. Berglas si Jones (1978) au folosit termenul auto-handicap pentru a caracteriza crearea unor bariere pe care indivizii le plaseaza pe drumul propriu spre performanţa. Desi utilizarea strategiilor de auto-handicap creste probabilitatea unei performante slabe, ele sporesc totusi posibilitatea de a externaliza un rezultat negativ si, astfel, de a proteja stima de sine. In contextul interventiei descrise mai sus, de indata ce informatiile indica un adversar cu mult mai puternic, indivizii se pot angaja intr-o reducere voluntara a eforturilor lor, astfel incat sa isi pastreze o imagine favorabila pentru ei insisi. Acesta strategie poate fi utilizata in mod similar de persoanele care se pregatesc pentru consecintele negative ale unui esec anticipat argumentand faptul ca nu este o zi buna pentru el/ea sau ca este ranit(a). In acest sens, o alta modalitate de verificare a amplitudinii lenei sociale ar putea lua in calcul ideea ca, in cadrul unui grup, sportivii au posibilitatea de a-si atribui esecul lipsei de efort, si nu incapacitatii. Ceea ce pentru mine ramane o necunoscuta este ce anume ar trebui abordat intr-o interventie astfel incat la final sa avem un tablou mult mai clar asupra lenei sociale vs. neputintei, avand in vedere faptul ca sportivii insisi isi devalorizeaza activitatea astfel incat sa nu para incompetenti.

 

Surse bibliografice

Funke, J. (2004). Positive effects from social loafing on solving complex problems.

https://www.researchgate.net/publication/288392642.

Heuze, J.P., & Brunel, P. (2003). Social loafing in competitive context. International Journal of Sport and Exercise Psychology (January), 246-263. doi:10.1080/1612197X.2003.9671717.

Hoigaard, R., Tofteland, I., & Ommundsen, Y. (2006). The Effect of Team Cohesion on Social Loafing in Relay Teams. International Journal of Applied Sports Sciences, 18(1), 59-73.  https://www.researchgate.net/publication/259980043.

Karau, S. J. & Williams, K. D. (1993). Social loafing: A meta-analytic review and theoretical integration. Journal of Personality and Social Psychology, 65(4). doi: 0022-3514/93/$3.00.

Latane, B., Williams, K. & Harkins, S. (1979). Many hands make light the work: The causes and consequences of social loafing. Journal of Personality and Social Psychology, 37(6), 822-832. doi: 0022-3514/79/3706-0822$00.75.

Matsumoto, D. (ed.) (2009), The Cambridge Dictionary Of Psychology, Cambridge University Press, p. 503.

Mefoh, P. C., & Nwanosike, C. L. (2012). Effects of group size and expectancy of reward on social loafing. Life Psychologia, 20(1), 229-240. https://www.ajol.info/index.php/ifep/article/view/74714.

Perron, B. E. (2011). Reducing social loafing in group-based projects. College Teaching, 59(4), 163-164. doi: 10.1080/87567555.2011.568021.

Radics, S. (2016). Lazy team members about social loafing and ways to prevent it in your teams. http://www.ontheagilepath.net/2016/01/lazy-team-members-about-social-loafing-and-ways-to-prevent-it-in-your-teams.html.

Robbins, S. P. & Judge, T. A. (2013). Organizational Behavior. New Jersey, NJ: Pearson.

Sen, E., Tozlu, E., Atesoglu, H., & Sahin, Z. (2016). The effects of organizational commitment on social loafing behavior at higher education institutions. International Refereed Academic Social Sciences Journal, 22, 96-113.          doi: 10.17364/IIB.20162216502.

Shepperd, J. A. (1993). Productivity loss in performance groups: a motivation analysis. Psychological Bulletin by the American Psychological Association. doi: 0033-2909/93/$3.00.

Simms, A. & Nichols, T. (2014). Social loafing: A review of the literature. Journal of Management Policy and Practice, 15(1), pp. 58-67.

Woodman, T., Roberts, R., Hardy, L., Callow, N., & Rogers, C. H. (2011). There is an „I” in TEAM: Narcissism and social loafing. Research Quarterly for Exercise and Sport, 82(2), 285-90.

https://search.proquest.com/docview/873625943?accountid=23703.

Ying, X., Li, H., Jiang, S., Peng, F., & Lin, Z. (2014). Group laziness: The effect of social loafing on group performance. Social Behavior and Personality, 42(3), 465-471. https://search.proquest.com/docview/1523923388?accountid=23703.