„Sclavul tehnic este servitorul care ne face zilnic mii de servicii. El ne impinge automobilul, ne aprinde lumina, ne toarna apa pe maini cand ne spalam, ne face masaje, ne spune lucruri care sa ne amuze cand intoarcem butonul aparatului de radio, face sosele, taie muntii…
Sclavul tehnic s-a dovedit mai ordonat și mai puțin costisitor decât sclavul uman. Înlocuirea unuia cu celălalt s-a făcut vertiginos, începând cu lagărele. Acum navele sunt împinse pe mare nu de sclavii umani, ci de cei tehnici. Seara, omul bogat – care-și poate permite să aibe sclavi – nu mai bate din palme, cum făcea omologul lui din Atena sau din Roma, ca să vină sclavele cu lumânările aprinse, ci apasă pe butonul de lângă el, și sclavii tehnici îi fac lumină. Sclavul tehnic face focul și încălzește apartamentul, încălzește apa la baie, deschide ferestrele, face vânt cu evantaiul. El are avantajul – asupra colegului lui uman – că e mai bine dresat, nu se aude și nu se vede: nu apare decât atunci când e invitat. Îți aduce scrisoarea de dragoste într-o secundă, și chiar vocea ți-o duce până la urechea iubitei. Sclavii tehnici sunt servitorii perfecți. Fac agricultură, război, poliție, politică, administrație. Toate activitățile omenești au fost învățate și sunt practicate de sclavii tehnici. Fac calcule în birouri, pictează, cântă, dansează, zboară în văzduh, coboară sub apă. Sclavul tehnic este utilizat pentru funcția de călău și-i execută pe condamnații la moarte, vindecă bolile în spitale, alături de medici, îi asistă pe preoți la oficierea serviciului divin.
Robotul nu se poate schimba după om. Tu trebuie să te schimbi și să–ți coordonezi mișcările după el. Așa e firesc- a zis funcționarul-, fiindcă el este un lucrator perfect, iar tu nu! Nici un om nu e un lucrator perfect. Numai mașinile sunt! La ele trebuie să privim, ca să învățăm cum să muncim! Ai înțeles? Învață de la mașini disciplina și ordinea.
O societate în care există zeci de miliarde de sclavi și numai două miliarde de oameni – chiar dacă oamenii guvernează – va avea caracteristicile majorității proletare. […] Orice patron trebuie să învețe ceva din limba și obiceiurile angajaților săi, ca să le poată comanda. Ocupantul, când este în inferioritate numerică, adoptă aproape întotdeauna limba și obiceiurile poporului învins – din comoditate sau din interese practice -, cu toate că el stăpânește.
Așa se întâmplă și în societatea noastră, deși nu ne convine să recunoaștem.
Învățăm legile și limbajul sclavilor noștri – în consecință, ale sclavilor tehnici – ca să-i conducem mai bine. Totodată, renunțăm pe nesimțite la calitățile și la legile noastre omenești. Ne dezumanizăm, adoptând modul de viață al sclavilor tehnici. Primul simptom al dezumanizării omului este subevaluarea lui. Omul se apreciază pe el însuși și pe semenii lui după criterii tehnice, ca element înlocuibil. Societatea contemporană, care cuprinde un om la fiecare două sau trei duzini de sclavi tehnici, trebuie să fie organizată, ca să funcționeze, după legile tehnice. Nu mai e o societate creată sută la sută după necesitățile naturii umane, ci una ridicată pe necesitățile tehnicii. De aici începe drama.
Oamenii se trezesc obligați să trăiască și să se comporte după legile străine celor umane. Cine nu respectă legile mașinii – devenite legi ale societății – este sancționat. Omul, care trăiește în minoritate, devine cu timpul o minoritate proletară. El este exclus din societatea căreia îi aparține, dar în care nu se mai poate integra, fiindcă nu îi permite condiția umană. De aici rezultă un sentiment de inferioritate și dorința de a imita mașina, de a se lepăda de caracterul lui de ființă umană, care îl țin departe de centrul activității sociale. Dezumanizarea continuă sub diferite forme: renunțarea la sentimente, reducerea relațiilor sociale la ceva categoric, precis și automat, cum sunt relațiile între piesele unei mașini. Ritmul și limbajul sclavului tehnic este imitat în relațiile sociale, în administrație, în arte – pictură, literatură, dans. Oamenii devin papagalii sclavilor tehnici. În clipa asta suntem însa de-abia la începutul dramei.
Ciocnirea dintre cele două realități – tehnica și umana – s-a produs. Sclavii tehnici vor câștiga lupta. Se vor emancipa și vor deveni cetățeni ai societății noastre. Oamenii vor ajunge proletarii unei societăți organizate după cerințele și natura majorității cetățenilor ei, adică a cetățenilor tehnici.”
Acest fragment din romanul Ora 25, scris de Virgil Gheorghiu, a fost la baza discursului meu la masa rotundă inițiată de EUROPE DIRECT Buzău de săptămâna asta unde am dezbătut beneficiile și problemele digitalizării. Eu am dezvăluit ce mi-a furat, pe nesimțite, digitalizarea: plăcerea de fi absorbită de citirea unei cărți timp de ore întregi și capacitatea de a asculta cu nesaț pe cineva vorbind mai mult de o oră. Am descris și cum am dezvoltat o parte din mine nihilistă la contactul cu realitatea, dornică să se întoarcă în virtual unde orice decizie se ia imediat, hrănind iluzia unei vieți trăite fără frustrare și fără efort.