Diana Vasile, psiholog clinician si presedinta Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei, defineste trauma  ca fiind un eveniment amenintator, care realmente produce o pierdere, o destructurare, iar persoana nu are capacitatea de a-i face fata. Evenimentul traumatic ameninta integritatea noastra fizica si psihica, ne pune in risc de moarte sau de perturbare a mecanismelor noastre psihologice.

Cum procesam experientele traumatice

Procesarea experientelor traumatice are doua fatete. Pe de-o parte, este acceptarea evenimentului: s-a intamplat, nu mai poti sa-l schimbi.

Esenta procesarii sta in a doua parte: ce mi-e greu sa accept si sa procesez este ce s-a intamplat cu mine pentru ca s-a intamplat evenimentul. Mult din mine se modifica intr-o forma pe care nu o asteptam, nu mi-o doream. O sa fac si o sa simt lucruri pe care nu le-am mai simtit inainte de evenimentul traumatic si o sa fie lucruri pe care nu o sa le mai simt dupa.

Ce se intampla cand nu acceptam trauma

In fata traumei un prim mecanism este negarea, spui „am vazut ce s-a intamplat, dar nu m-a afectat. Accept evenimentul, dar nu accept ca s-a intamplat ceva cu mine”. In prima faza nici nu vrei sa se fi modificat ceva. Asta nu inseamna ca nu exista niste modificari. Cand le vezi, poti sa spui daca sunt sau nu niste modificari consistente. Dar a nu te uita la ce se schimba… acolo incep de fapt problemele.

Incepi sa ai un tip de stres intern, pe care nu-l recunosti ca vine din aceasta experienta. Il justifici prin detalii de viata cotidiana si pe ele o sa incerci sa le modifici, nu ce se intampla in interiorul tau.

Aici e o dinamica pe care s-ar putea ca persoana insasi sa n-o realizeze. Sau uneori o realizeaza prea tarziu, cand deja vede efectele acestui stres ascuns in boli, dependente, dificultati relationale, complicatii ale vietii profesionale.

Cum constientizam ca am procesat trauma

Exista cateva caracteristici. Una dintre ele e sa stai comod cu ceea ce s-a intamplat. Sa-ti aduci aminte, sa stii ca te-a afectat, sa stii ce ai pierdut, ce a schimbat, ce a adaugat, ce ai invatat.

A doua caracteristica e sa predomine emotii pozitive fata de ceea ce s-a intamplat, in fata emotiilor negative. Sublinez, emotii negative, nu emotiile dureroase. Oamenii cred ca emotiile dureroase sunt negative. Este vorba despre durere, furie, frica. Ele se resimt ca negative pentru ca deranjeaza si, natural, oamenii nu isi doresc asta. Nu au nevoie de emotii dureroase pe termen lung.

Deci, ma uit si spun: mai, m-a durut. Si pot sa mai simt durere, dar durerea nu e mai mare decat binele pe care il am azi, decat partea buna pe care o resimt azi, pentru ca sunt in viata, pentru ca pot sa fac ceva, pentru ca am in continuare relatii.

Exista durere, dar nu mai este nici coplesitoare, nici predominanta in fata emotiilor placute.

Al treilea element e ca poti vorbi despre asta, cu tine, cu altul, fara sa te copleseasca durerea, rusinea, sentimentul de a fi profund diferit de altul, pentru ca ai pierdut sau ai fost ranit. 

Al patrulea indicator: esti capabil de o relationare rezonabil de buna cu ceilalti. Nu-ti faci din istoricul tau nici arma, nici scut. Nu te mai defineste ceea ce s-a intamplat, ci te definesti tu ca om. Accepti ca aceasta experienta a adus ceva in tine.

Sigur, ti-a si luat, dar e o experienta si tu azi esti tot un om si ai ceva de oferit lumii. Nu trebuie sa fii nici perfect pentru asta, nici special pentru asta. Esti, pur si simplu. Nu te asezi nici mai sus, nici mai jos in raport cu celalalt.

 

Interviu preluat din newsletter-ul Concentrat al DoR (Decat o Revista)