Profesorul meu de psihopatologie, prof. univ. Dr. Aurel Romila, medic psihiatru, președinte – fondator al Asociației Psihiatrilor Liberi din România, profesor şi şeful Catedrei de Psihiatrie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila’’ şi la Facultatea de Psihologie a Universităţii Ecologice din Bucureşti, face des trimiteri la poezia Dacă a lui Rudyard Kipling pentru a exemplifica normalitatea. Iata cum ne-a explicat domnul profesor aceasta poezie:

„Poezia IF a lui Rudyard Kipling e importanta pentru ca pune problema normalitatii si e geniala pentru ca leaga normalitatea de depasirea situatilor anormale. Este o poezie deosebita, o morala psihoterapeutica. Vom analiza fiecare vers in parte si vom da o semnificatie concreta, evidenta, apoi una superioara, mai inalta. Fiecare vers arata ce conditie trebuie indeplinita pentru a fi om, pentru ca, in anumite situatii, daca nu ai forta psihica sa reactionezi asa cum se cere, esti  un subom. Prima conditie nu este sa fii rational (cum a sustinut filozofia greaca si toti rationalistii), ci sa ramai rational cand presiunea irationala e pe capul tau.

Pentru intelectualul adolescent care doreste sa afle intr-un cuvant, cum sa fie, ce sa faca,  valoarea poeziei este extraordinara. Ea se adreseaza omului normal, fiind o poezie pentru toti. Sa vedem daca putem trecem testul lui Kipling.

Daca poti sa-ti tii capul cand toti din jurul tau si l-au pierdut si te acuza pe tine,

If you can keep your head when all about you   

Are losing theirs and blaming it on you,

Primul test este ca principiul rational sa reziste la presiunea irationala (te acuza pe tine).  Acuzarea este cheia paranoidismului, un paranoid te acuza, tu simti ca nu ai nicio vina, ba chiar credeai ca ai o relatie buna cu el. Ce spune schizofrenul? „Din cauza voastra sunt asa (isi acuza parintii), voi sunteti de vina”. Incercati sa fiti in postura unui parinte care dupa multe sacrificii, este acuzat de copii. Faptul de a fi rational e usor de afirmat, insa chiar si in irationalitate trebuie sa-ti tii capul, sa ramai rational. Cum ma mentin astfel? Reactionand la irational, rational. Acest prim vers l-am interpretat psihopatologic, ca fiind lupta cu paranoizii.  Paranoidul merge din ce in ce mai departe si interpreteaza delirant realitatea. Deci in practica, lumea rationala este minoritara pentru ca suntem martori la reactii paranoide, de razbunare tot mai des.

Daca poti sa ai incredere in tine, cand toti din jurul tau se indoiesc si acorzi atentie si indoielilor

If you can trust yourself when all men doubt you, 

But make allowance for their doubting too 

Este versul antidepresiv, as spune ca aici gasim toata patologia afectiva. Se spune ca cel mai  frecvent lucru la ora actuala e depresia, deci iti pierzi increderea in tine. Pana ajung la moarte, oamenii se lamenteaza ca nu se pot ridica, ca pe nimeni nu intereseaza (pe undeva e si adevarat), dar omul din sufletul sau trebuie sa aiba incredere in sine. Sa nu ai totusi  prea multa incredere in tine, ar fi o boala de orgoliu. Versul indica atat problema afectiva, cat si deraparea psihopata mai exact vanitatea. Trebuie sa ai incredere in tine, dar si sa te bazezi pe ceva.

Daca poti astepta si sa nu fii obosit de asteptare,

Or fiind mintit nu te ocupi de minciuni,

If you can wait and not be tired by waiting,

Or being lied about, don’t deal in lies,

Este versul fortei neurastenice pentru ca se sublinieaza rabdarea. Pentru fiecare om, indiferent de varsta, pentru conditia lui e nevoie de rabdare. Atunci versul fortei ne indeamna sa rezistam cat vom trai. Apostolul Pavel spune ca iubirea este cea mai importanta virtute. Eu, ca psihiatru, fara sa-l contrazic, as spune ca si rabdarea e importanta pentru ca omul isi pierde rabdarea si devine nervos. Primul semn al neurasteniei nu e oboseala, ci nervozitatea. Ca si contrast vedem aici si intoleranta paranoiaca cu privire la minciuna. Nu raspund la minciuna cu minciuna si nici nu fac caz de asta.

Or fiind urat nu da curs urii

Or being hated, don’t give way to hating

Sa nu te privesti mai superior decat trebuie sau sa crezi ca tot ce spui contine intelepciune

And yet don’t look too good, nor talk too wise

 

Este conditia psihopatiei, daca esti urat, sa nu dai curs urii.  Deci nu te da paranoic si nu face pe profetul.

 

Daca poti visa dar sa nu-ti faci din vise stapani

If you can dream—and not make dreams your master;

   

Sa nu te pui sa faci ziua ce visezi seara, ori visul luat in sens si mai larg vorbim despre visatori. Avem nevoie sa visam, dar mai putin. E de groaza si cine nu viseaza pentru ca e prea realist. Visul este irealitate, este tot ce e mai intim in noi, dar daca ramanem blocati in el atunci devenim niste dezadaptati. Trebuie sa vedem proportia.

Daca poti sa gandesti dar sa nu faci din idei scopul tau

If you can think—and not make thoughts your aim;

Este versul intelectualului speculativ. Stim de la Kant ca omenirea trebuie sa se bazeze pe realitate, fapte, dovezi pentru ca adevarul este dat de fapte. Pana la urma acesta e si principiul juridic fundamental. Dar peste acest principiu vine intelectualul si cauta imposibilul. Acesta e si motivul pentru care intelectualii sunt subestimati.

Daca poti cunoaste triumful ori dezastrul si sa-i tratezi p-acesti doi impostori la fel

If you can meet with Triumph and Disaster 

And treat those two impostors just the same;

Este faimosul vers al sportului. Nu exista in mod profund victorie sau esec. Acest vers este pus si

la intrarea pe Wimbledon. Daca poti indura s-auzi adevarul formulat de tine, rastalmacit de sireti pentru a face o capcana  pentru prosti.

If you can bear to hear the truth you’ve spoken 

Twisted by knaves to make a trap for fools,

Este versul filozofului. O conceptie filozofica pentru majoritatea oamenilor ramane necunoscuta, dar nu si pentru o minoritate ce o poate rastalmaci. Daca poti suporta sa auzi conceptia pe care ai

formulat-o o viata intreaga sucita, rasucita de ceilalti. Aici intervin niste lucruri foarte inalte, politice. Majoritatea oamenilor chiar daca descopera ceva, se multumesc macar sa nu moara. Deci tot ce vom formula va fi sucit: pe langa unul care creeaza sunt zece care nu creeaza.

Ori a constata ca opera careia i-ai daruit viata e distrusa,

Inclina-te si cu armele uzate, ia-o de la inceput

Or watch the things you gave your life to, broken,

And stoop and build ’em up with worn-out tools:

Avansam in varsta, am pierdut vigoarea adolescentei, dar nu renuntam, ci reconstruim ce am pierdut. Cu totii ajungem la deteriorare, dar cu „worn out tools” (ustensile uzate) faci ce trebuie.

Daca poti fa faci o gramada din toate castigurile

Si sa le joci pe „cap si pajura”, sa pierzi

Si niciodata sa nu spui o vorba despre pierdere

Si sa incepi din nou de la inceput.

 

If you can make one heap of all your winnings

And risk it on one turn of pitch-and-toss, 

And lose, and start again at your beginnings

Este strofa pacatului cel mai comun: averea. Toti care pierd se lamenteaza cu privire la pierderea  suferita. Este un defect general la romani, prea multa lamentatie. Versul anterior spunea sa o iei de la inceput, asa ca nu te lamenta.

 

Daca iti poti forta inima, nervii si muschii sa reziste

Cand nu mai exista nimic in ei decat vointa care le ordona: rezista!

 

If you can force your heart and nerve and sinew

To serve your turn long after they are gone,   

And so hold on when there is nothing in you

Except the Will which says to them: ‘Hold on!’

 

Este versul rezistentei. Daca corpul se deterioreaza (cancer, varsta) va ramane vointa chiar si fara

substrat biologic. Nu degeaba, de milenii, oamenii vor vointa

 

Daca plimbandu-te cu regi fara sa-ti pierzi bunul simt

Sau daca vorbesti multimilor si iti pastrezi virtutile  

If you can talk with crowds and keep your virtue,  

Or walk with Kings—nor lose the common touch,

 

Daca te plimbi cu regii te simti si tu un rege, dar personalitatile nu se formeaza din faptul ca ai cunoscut anumite persoane. Sau daca vorbesti multimilor, nu iti pierde virtutea.

 

Daca nici dusmanul si nici prietenul nu te poate leza,

Si toti conteaza pentru tine dar nimeni prea mult

If neither foes nor loving friends can hurt you,

If all men count with you, but none too much;

Coboram de la inaltimi la fiecare dintre noi si realizam ca procedam fix pe dos.  Masura aplicata, chiar in cazul dusmanului si al prietenului iubit (lui ii facem concesii). Exista o adancime deosebita a urii care se afla in noi atunci cand e vorba de dusmani.

 

Daca poti umple neiertatorul minut cu 60 de secunde ale unei curse de distanta

If you can fill the unforgiving minute 

With sixty seconds’ worth of distance run,  

 

Unul din lucrurile cele mai moderne este tinta finala, acel „long term” (obiectiv ori pe termen lung). „Short term” (obiectiv imediat) este minunat (te iubesc) dar „long term” trei divorturi. De ce? Pentru ca oamenii nu mai au acea gandire pe termen lung, a actiunilor care duc spre un tel mai mare.

 

Al tau va fi pamantul cu tot ce contine si mai important  decat asta, Fiul meu,

Vei fi un om!

 

Yours is the Earth and everything that’s in it,   

And—which is more—you’ll be a Man, my son!

 

Deci Kipling a facut o poezie pentru urmasi. Daca indeplinesti aceste 24 de conditii, abia atunci vei fi un om.   Din toate metodele de psihoterapie, Kipling ramane cel mai substantial. Daca vreti sa nu pierdeti tot, atunci sa ramaneti cu Kipling pentru ca nu are pereche.”

In concluzie, fiecare are normalitatea lui, restul e nebunie, ca sa il citez pe colegul meu, Alexandru Busila.